Astăzi, în “Adevărul literar şi artistic” a apărut un interviu cu Orhan Pamuk, luat de Marius Chivu.
Condiţia pusă, încă de la început, a fost să nu fie întrebat despre fosta condamnare la moarte şi despre problemele pe care le-a avut în Turcia cu puterea politică.
Ieri m-am întîlnit pentru un interviu cu scriitorul Norman Manea (întors – după cum probabil ştiţi – de cîteva zile în ţară, pentru a i se lansa seria de autor la Editura Polirom, pentru a i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa etc.).
Discutasem cu el şi marţi, înainte de lansarea cărţilor lui la ICR, dar acum am avut mai mult timp să stăm de vorbă şi m-a cucerit prin firescul şi modestia lui (lucruri care mă cuceresc întotdeauna).
De altfel, îmi spunea că, pe lîngă multele traume pe care ţi le rezervă exilul, acesta are şi o latură bună: “este o extraordinară şcoală a reevaluării de sine, a reevaluarilor judecăţilor şi prejudecăţilor în care ai trăit, este o şcoală a modestiei; pentru că dintr-o dată vezi că nu tu ai suferit cel mai mult, nu tu eşti centrul Pămîntului şi nici ţara ta, nu e cel mai albastru cer în Bucureşti (cum zicea un cîntec de pe vremea cînd eram student), pădurile sînt peste tot superbe; capeţi, deci, un alt orizont şi-ţi dai seama că eşti o mică fărîmă”.
Probabil aţi văzut şi voi reclama asta în staţiile de autobuz din Piaţa Romană:
Răzvan e un tip simpatic, cult şi spiritual, dar nu e prea mult să chemi lumea să-l vadă pe laureatul Nobel pentru că vine maaarele Exarhu?
Îmi pare rău pentru el, mai ales că mi-e şi prieten, dar cum de n-a avut decenţa să refuze o astfel de idee creaţă a cine ştie cărui publicitar chinuit de talent?
Cîndva semna “Curtezana” – şi ţin minte că blogul ei mi se părea atunci destul de interesant (ştiu, “interesant” e un cuvînt de nefolosit, dar în cazul acesta chiar nu am altul).
Apoi Curtezana şi-a dat masca jos şi s-a recomandat: Zully Mustafa.
Cînd mi-a picat în mînă şi cartea ei, “Nopţi orientale”, mi-am zis că voi avea cel puţin o lectură interesantă (aşa cum era şi blogul ei).
Într-adevăr, discursul din carte nu e cu mult diferit de cel de pe blog. Cu toate acestea – ce mare diferenţă!
Acum 24 de ani, o fetiţă de 10 ani asista la scena în care tatăl ei îi omora mama, pentru ca apoi să se sinucidă. Desigur, acest episod a marcat-o pentru toată viaţa şi a transformat-o în clientă a psihoterapeuţilor.
Deşi pare o ficţiune, aşa ceva s-a întîmplat în realitate. Fetiţa respectivă este acum scriitoarea Chloe Delaume.
Chloe Delaume va veni în România, pentru a participa la lansarea traducerii după un roman al său, “Locuiesc în televizor”. Un roman pe care l-aş numi halucinant, ca să folosesc un eufemism.
Leapşă primită de la puck, care zice aşa: ia cea mai apropiată carte, mergi la pagina 123 şi scrie, de la a cincea frază încolo, încă 4.
În toată chestia asta destul de mecanică, la mine s-au nimerit nişte coincidenţe.
Ce mai apropiată carte a fost – believe it or not – una care se numeşte chiar aşa: ”Enervări”. “Enervări – sau despre bucuria de a trăi în România” de Mirel Bănică şi Codruţ Constantinescu.
Salut intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie, a legii care interzice fumatul în locurile publice din Germania sau Franţa, printr-un poem al lui Billy Collins. Enjoy the taste!
Un recent post despre cartea “Teodosie cel Mic” a lui Răzvan Rădulescu, de pe blogul “zum-cititor-viteaz & dudul-somnoros”, m-a făcut să-mi amintesc de necazurile acestui roman extraordinar pînă să ajungă să fie publicat. Romanul a fost terminat prin 1998, dar a apărut de-abia în 2006, după ce a fost respins de mai multe edituri. Unele argumente prin care a fost refuzată această carte sînt de tot hazul.