Nov
02
2008
În limba engleză, durerea în cur (”a pain in the ass”) desemnează ceva cu totul neplacut, o catastrofă chiar.
În română, expresia “mă doare-n cur!” este sinonimă cu indiferenţa, vorbeşte despre ceva care nu ne atinge, nu ne deranjează, nu ne interesează.
Vorbeam deunăzi cu cineva care are hemoroizi şi care-mi spunea ce lucru groaznic e să ai dureri pe-acolo…
Oare românii nu ştiu ce înseamnă cu adevărat să te doară-n cur? Şi, dacă aşa e, cum se explică această neştiinţă?
Possibly Related Posts:
Jun
20
2008
Am auzit de mai multe ori zicerea că limba română e deficitară în ceea ce priveşte limbajul erotic şi că uzualele cuvinte porcoase dau foarte rău în scris; că un text care conţine cuvintele “pulă”, “pizdă” etc. este automat asimilat limbajului de mahala. (Uneori m-am auzit şi pe mine însumi spunînd aceste lucruri.)
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Apr
14
2008
În trecut, exprimarea îngrijită era una din mărcile prin care clasele din vîrful societăţii se diferenţiau de „prostime”. Să ne amintim de My Fair Lady (sau, mă rog, de Pygmalion-ul lui George Bernard Shaw): Eliza Doolittle, pentru a intra în „lumea bună”, nu era de ajuns să îmbrace rochii elegante, ci trebuia în primul rînd să înveţe să se exprime corect.
Ei bine, la noi s-a pierdut de mult grija pentru limba română şi s-a ajuns în situaţia în care chiar şi primii oameni ai ţării, cei care ne conduc, să fie certaţi cu gramatica morfologia sau cu sintaxa. În situaţia aceasta, faptul că televiziunea a ajuns şi ea să fie agramată nu ar trebui să ne surprindă deloc.
Partea proastă e că televiziunea formează modele. Auzi tot timpul la televizor „butelíe”, „omul care l-am văzut” sau „eu, ca şi politician” şi începi să te obişnuieşti cu acest fel de a vorbi şi să consideri că aceasta este normalitatea. Repetată de multe ori, stridenţa ajunge să nu mai zgîrie deloc timpanul şi să fie adoptată de toată lumea. Şi mai rău e cînd toate aceste greşeli de limbă vin de la formatori de opinie sau de la oameni pe care lumea îi consideră culţi.
Iată cîteva exemple, din monitorizarea făcută de Institutului de Lingvistică, la iniţiativa Consiliului Naţional al Audiovizualului (pentru perioada 1-21 martie 2008):
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Dec
10
2007
Astăzi, la “Clubul Ţăranului” din cadrul Muzeului Ţăranului Român, se va lansa la ora 18 volumul colectiv Poveşti erotice româneşti. La invitaţia Editurii TREI, am scris şi eu un text pentru această carte, intitulat “Think globally, fuck locally”. Iată începutul acestei povestiri:
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Dec
08
2007
Nu e de ajuns că ăştia de la Wordpress au dat totul este cap din dorinţa de a vorbi şi pe limba noastră (vezi secţiunile “Top WordPress.com blogs today” sau “Fastest Growing WordPress.com blogs” din Dashboard – mă rog, “Panou” – care au devenit inoperante). Astăzi primesc pe adresa de la Hotmail un e-mail de la Microsoft care-mi vorbeşte despre lucruri ciudate, cum ar fi “partajare”.
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Aug
24
2007
Ieri, pe cînd scriam despre tarta de căpşune, mi-am adus aminte de o instituţie idioată, care mă calcă pe nervi: Academia Română. Ce legătură are una cu alta?
În opinia multora, Academia Română e o adunătură de moşi zaharisiţi, un azil de bătrîni jalnici, un cimitir al elefanţilor. N-am să merg în această direcţie, pentru că nu-mi plac discriminările – şi deci nici cele pe criteriu de vîrstă. Apoi, important nu mi se pare să fie pusă în discuţie bătrîneţea celor din Academie, ci modul cum au ajuns ei acolo.
Pe vremea comunismului – cînd au fost unşi cei mai mulţi dintre cei de acum – ca să intri în Academie trebuia să fii în graţiile regimului. De multe ori, aproape că nu mai conta valoarea profesională, ci faptul că erai „tovarăş de încredere”. După Revoluţie, acest algoritm s-a păstrat. Să ne amintim, de exemplu, cum a fost făcut academician Eugen Simion şi apoi preşedinte al Academiei – şi el tot un tovarăş de încredere, de data asta al lui Ion Iliescu.
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Aug
22
2007
Nu ştiu alţii cum sînt, dar pe mine mă enervează, la fel ca vorbirea agramată, şi folosirea cu pretenţii a unor cuvinte inadecvate. În general, întîlneşti asta la unii care vor să fie “originali” în exprimare, dar nu reuşesc să fie decît preţioşi şi ridicoli.
De exemplu, auzi uneori expresia “musteşte de sensuri” (eu ultima dată am auzit-o acum cîteva zile la televizor, într-un comentariu avîntat de pe TVR Cultural). Cum adică “musteşte de sensuri”? Pentru ca un lucru să mustească, e nevoie de zeamă – ceea ce cam intră în contradicţie cu intenţia poetică şi cu încărcătura pozitivă a expresiei.
Tot aşa, am aflat de pe un panou publicitar amplasat în staţia de metrou Unirii că volumul lui Radu Paraschivescu Bazar bizar vorbeşte despre o Românie pulsatilă şi absurdă („Faceţi cunoştinţă cu o parte din locuitorii României pulsatile şi absurde a ultimilor ani…” – ne spune textul promoţional). Ce înseamnă cuvîntul ”pulsatilă” în cazul acesta? E de rău sau e de bine? De exemplu, cînd inima e pulsatilă, e de bine… Atunci de ce-l asociem cu “absurdă”?
De ce? Pentru că noi vrem să ne arătam mai deştepţi. N-ar strica, în cazul ăsta, să ne arătăm de două ori mai deştepţi şi să combinăm cele două expresii într-una singură. “A musti pulsatil” sau (de ce nu?) “a pulsa mustind” – iată nişte formule foarte bune pentru gîdilarea orgoliului lingvistic al unora dintre noi.
Possibly Related Posts: