Aug
25
2009
Mai întîi a circulat ca viral pe Internet: un filmuleţ cu un vietnamez tăiat în două de un camion, dar care încă se mişca şi vorbea, întins pe caldarîm, într-o baltă de sînge. O oroare, ce mai!
Ce televiziune credeţi că a dat filmul cu sărmanul om tăiat de camion? OTV? Nu, PRO TV.
Te întrebi cine ar putea fi interesat să vadă astfel de imagini şi găseşti răspunsul pe site-ul PRO TV, unde la ştirea cu filmuleţul respectiv sînt sute de comentarii din partea publicului, strîns cu mic, cu mare, ca la spectacol.
Cei mai mulţi dintre comentatori se miră de grozăvia pe care au văzut-o: ”cum draq mai traia ala? deci numi pot crede ochilor!!” etc. Alţii găsesc de cuviinţă să facă glume: ”Rupt In Halu’ Ala Shi Sa Mai Mishte 
? . . . Filmare De KK . . . Probabil Se Crede Zombi 
)”, ”si ala acum pe und urineaza? Lol si doar atat de putin sange a pierdut?”, ”se putea si mai rau”, ”SEXY ))”, ”He won’t be skateboarding for a while!!”. Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Jan
31
2009
Deznodămîntul poveştii cu BitDefender de aici este că băieţii şi-au recunoscut greşeala, şi-au cerut scuze, mi-au mulţumit că le-am semnalat problema şi, drept reparaţie, mi-au mai prelungit licenţa cu încă un an.
Nu pot decît să-mi scot pălăria! Numai în Occident se mai întîmplă chestia asta.
De obicei, companiile străine, odată ajunse la noi, uită bunele maniere de la ele de acasă. Iată că o firmă românească, ieşită în lume, a înţeles cum trebuie trataţi clienţii. Şi face asta şi la ea acasă.
Titlul postului meu era “BitDefender? Treabă românească!”. Mă bucur că mi-au contrazis nota peiorativă pe care o dădusem cuvîntului “românească”.
Possibly Related Posts:
Sep
03
2008
Ion Cristoiu, “maestrul Ion Cristoiu” cum îl gratulează unii, este o legendă vie a presei româneşti, iar mulţi jurnalişti ajunşi astăzi în poziţii de top se laudă că s-au format la “şcoala lui”. (Ce şcoală o fi aia în care înveţi cum să inventezi ştiri despre găini violate şi care după aceea nasc pui vii – nu ştiu. Şi ce o fi de laudă că ai participat şi tu la aşa ceva – iarăşi nu ştiu.)
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Jun
24
2008
Drept să spun, boema artistică (sau ceea ce se înţelege astăzi prin boemă artistică) nu-mi este deloc simpatică. O adunătură de drojdieri care-şi fac veacul, în Bucureşti, la cîrciuma scriitorilor, care se cred geniali, dar care, în momentul în care ajung să-şi şi publice producţiile, îţi dai seama cît de jalnici sînt. Asta dacă reuşesc să scrie ceva care să meargă la tipar… Cei mai mulţi, de fapt, sînt scriitori doar cu numele sau trăiesc din statutul cîştigat cîndva, cînd au publicat şi ei nu ştiu ce tabletă de versuri. Mulţi dintre cei care compun boema de astăzi au început prin a fi pilangii (fiindcă pentru ei a fi scriitor înseamnă în primul rînd să bei de stingi) şi au uitat, ocupaţi cu ridicatul paharelor la gură, să mai şi scrie ceva.
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
May
15
2008
Presa din România a descoperit Emo Kids şi, după ce o fetiţă de 12 ani s-a sinucis, toată lumea îşi dă cu presupusul despre ce vrea să zică această modă. Cu toţii cred că e ceva de dată foarte recentă, o nouă alienare la care au ajuns tinerii de astăzi, influenţaţi de internet, mess şi jocuri video.
În primul rînd, emo nu există de ieri, de azi. Nici măcar în forma de care vorbim acum.
Apoi, povestea nu porneşte de la internet&mess, ci de la muzică. Totul se trage din muzica punk-rock a anilor ‘80, cînd filonul emo a început să se dezvolte. Oricum, este clar ca bună ziua că ceea ce astăzi numim “emo” este din acelaşi film cu muzica şi apoi stilul de viaţă punk.
Dar, de fapt, adevăratul început al poveştii a fost în anul de graţie 1774.
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Mar
27
2008
Astăzi, la Realitatea TV, la ceea ce ei numesc “Bursa valorilor româneşti”, văd un spot dedicat personalităţii culturale a lunii, Ion Caramitru. Se vorbeşte despre rolurile lui de pe scenă sau despre rolul pe care l-a jucat în timpul Revoluţiei. La superlativ, bineînţeles.
Nici un cuvînt însă despre rolul pe care l-a jucat înainte de ‘89, acela pe care i l-au dat băieţii de la Secu.
Continue Reading »
Possibly Related Posts:
Jan
05
2008
Înainte de a fi ros de invidie, blogărul începe prin a-şi deschide – ce altceva? – un blog. O face din curiozitate, din plictiseală, că e trendy, că toţi colegii de clasă/facultate o fac, ca vrea să impresioneze fetele, că vrea să-şi găsească partener/ă, un rost în viaţă, că vrea să devină celebru, admirat, aplaudat etc.
Apoi, încetul cu încetul, din post în post, ajunge să se creadă - dacă nu se considera aşa încă din capul locului - special. Problema este însă că, deşi el e special, lumea nu pare să observe acest lucru. Panseurile lui, speciale şi ele, nu prea interesează pe nimeni.
Continue Reading »
Possibly Related Posts: