Jul 20 2009
Cum am ratat şansa de a deveni securist
Prin clasa a unsprezecea, m-am înscris, împreună cu Bogdan, prietenul meu cel mai bun din vremea aceea, la karate. În paranteză fie spus, sensei ne era un tip foarte dur, Valeca (după ’89, el a fost la un moment dat şi ministru al Cercetării). Cînd ne-am înscris, Valeca ne-a atras atenţia că trebuie să aducem cazier de la miliţie – urma să învăţăm lovituri foarte periculoase şi, dacă nu aveam cazierul ok, exista riscul să devenim un pericol social, ni s-a mai zis. Deocamdată, puteam să ne apucăm şi aşa, dar cazierul trebuia să-l aducem cît mai repede, să fim în regulă, să nu aibă el probleme la un eventual control.
Toate bune, numai că, atunci cînd ne-am interesat, am aflat că pentru eliberarea cazierului existau liste de aşteptare şi puteai să-l primeşti, dacă nu aveai vreo pilă la miliţie, şi după vreo două luni. ”Lasă, că rezolvăm noi cumva!… Am un vecin, Molfea, care e maior pe la miliţie şi-l întreb pe el dacă ne poate ajuta”, m-a liniştit Bogdan.
După cîteva zile, mi-a zis că vorbise şi că lui îi şi adusese cazierul acasă. Eu, în schimb, trebuia să merg la sediul miliţiei, să întreb de tovarăşul Molfea – şi mă va băga el prin faţă.
Am mers, am întrebat la poartă, miliţianul care păzea intrarea a dat un telefon şi mi-a zis că tovarăşul Molfea e într-o şedinţă şi să-l aştept. L-am aşteptat cîteva ore, după care am plecat acasă. A doua zi, i-am spus amicului meu că Molfea al lui îmi trăsese clapa. Bogdan a zis că întreabă, să vadă ce se întîmplase. A întrebat şi mi s-a transmis să mă mai duc o dată. M-am mai dus, numai că am păţit la fel. ”Tovarăşul Molfea a zis să-l aşteptaţi”, îmi spunea miliţianul de la poartă. Mă aşezam pe o băncuţă lustruită de atîtea funduri care stătuseră pe ea şi aşteptam fără nici un rezultat. La capătul a cîtorva ore, plecam acasă. Scena asta s-a mai petrecut de cîteva ori, aşa încît eu devenisem o piesă de mobilier în sala de aşteptare de la poarta instituţiei. O piesă de mobilier care-şi pierduse orice speranţă că va mai fi vreodată băgată în seamă.
Dar speranţa nu trebuie să ţi-o pierzi niciodată, pentru că Cel Aşteptat va veni cînd te aştepţi mai puţin. ”Iar ziua Domnului va veni ca un fur”, zice în a doua epistolă a Apostolului Petru, capitolul 3.
Aşa s-a întîmplat şi cu tovarăşul Molfea. Eu deja renunţasem să mai stau cu ochii pe uşa sălii de aşteptare, să văd cine intră, şi îmi lăsasem, obosit şi resemnat, capul în mîini. La un moment dat, mi-am auzit numele strigat de soldatul de pază. M-am uitat înspre el şi am realizat că se îndrepta spre mine un nene cu mustaţă căruntă şi faţă zîmbitoare. ”Molfea”, mi-a zis el scurt, în timp ce-mi întindea mîna, apoi mi-a făcut semn să-l urmez. ”Hai să te pictăm pe degete!” Am mers în spatele lui pe nişte coridoare, am dat de un hol cu multă lume care aştepta la coadă, am fost băgat prin faţă şi mi s-au luat ampentele. ”Asta-i tot! A durut?”, mi-a zis, zîmbind în continuare, tovarăşul Molfea. ”O să-i aduc cazierul mîine, lui Bogdan.”
”Acum ce faci, mergi acasă? Hai că vin şi eu, că avem drum comun.”, l-am mai auzit. Bogdan stătea pe lîngă mine, la cîteva blocuri mai încolo, deci şi tovarăşul Molfea.
În drum spre casă, am schimbat tot felul de banalităţi, pînă cînd, la un moment dat, tovarăşul Molfea mi-a zis, ca într-o doară: ”Acum, că tot ai venit de mai multe ori pe la noi, poate vrei să colaborezi cu noi. Să ne spui ce se mai întîmplă prin clasă pe la voi, cine ne este duşman…” Am simţit că mi se taie picioarele. Mi-au venit în minte versurile ”Îl vede azi, îl vede mîni,/ Astfel dorinţa-i gata”, dar asta nu mă ajuta prea mult. Am început să mă bîlbîi şi singura soluţie pe care am găsit-o pe moment a fost să fac pe prostul. ”Dumneavoastră faceţi nişte lucruri ieşite din comun, demne de toată lauda, pe care eu nu cred că sînt în stare să le fac – i-am zis eu pierit. Eu sînt un tip mai retras, mai bleguţ, nu mă pricep la chestiile ăstea.” Era cusută cu aţă albă, că eu aveam nevoie de cazier pentru karate, ceea ce nu mă prea recomanda pentru premiul de bleguţul lunii, dar în fine… Tovarăşul Molfea s-a uitat insistent la mine, cu zîmbetul afişat în continuare pe faţă. Eu priveam în pămînt, dar cercetam cu coada ochiului efectele spuselor mele. După cîteva secunde bune de tăcere stînjenitoare, tovarăşul Molfea a început să vorbească despre altceva şi, pînă cînd ne-am despărţit, nu a mai adus vorba de colaborare.
Era un tip sfătos, părea un bunic ieşit la plimbare cu nepotul său.
Possibly Related Posts:
- “Conducătorul iubit” trăieşte
- Zîmbiţi, vă rog!
- “Am crezut în partid!”
- Kundera, turnător
- Sfîntul Stalin
Ce tare! Nu-mi închipuiam unul de-ăsta, care să se poarte ca un bunicuț.
Până la urmă, ai făcut karate?
chiar ca “lucruri iesite din comun”, bine ai zis
dar ce tare, cica daca tot ai venit de mai multe ori pe la noi… ca nah, te-ai dus, nu poti spune ca nu : ))
did´s last blog ..DUNE
Dar ăştia noi nu te-au “deranjat”? Că la noi în an (1996) cam pe toţi au încercat să ne recruteze. Am aflat că e o tradiţie la Litere şi la Limbi Străine.
Cristian Banu´s last blog ..Către cei de la ZF
@Cristina: Am facut, ca mi-au dat cazierul.
Stilul shotokan.
@did: Nu numai că m-am dus, dar m-am dus şi de bunăvoie.
(Mai tîrziu, am aflat că tov. Molfea nu era de fapt ofiţer de miliţie, ci de securitate. Dar, pe vremea aceea, nu se prea facea diferenta.)
@Cristian Banu: Nu m-au deranjat, ca probabil aveau informatii că nu pun botul la aşa ceva.
Eu am avut norocul că nici nu am facut armata. Colegii mei de la Litere au facut-o la Securitate.
Fraiere, acuma erai in parlament. Daca nu asta al nostru, macar in ala al Europei.
dadatroll´s last blog ..Intamplari nemaipomenite din viata mea
Nu stiu ce se intimpla, de oamenii nu pot sa comenteze la acest post. Altfel, butonul “Allow comments” este bifat.
Deci eu pot sa comentez. Cred ca aia ma face neom.
dadatroll´s last blog ..Intamplari nemaipomenite din viata mea
Incercare de a comenta de pe Chrome. Si cele două coloane de widgets din dreapta se vad de pe Chrome.
1.Nu e corect sa-i creezi mereu acces separat lui dadatroll. P-orma se lauda ca are pile la tine – si uite ca asa e!
2.Ca ai pierdut tu o sansa mai treaca mearga, dar e nasol ca ne bagai si pe noi in vreo paine alba, niste rectori sau directori pe undeva.
mofturi de ochelarist´s last blog ..Butonul de prieteni
Deci, până la urmă, cineva a tăiat mâna lungă a securităţii (iată, pot să comentez!). Şi mai e şi-n viaţă, Alexei!
Lungă era întreaga reţea, misterioasă şi nebănuită, din moment ce pornea de la senseiul Valeca – fie vorba-ntre noi acu, habar n-avea ce-i ăla ronin, din moment ce intrase pân’ la gat în aşa ceva, ce să mai zic de seppuku…
Eram mică pe atunci, dar îmi amintesc bine de bunicu-meu care spunea să fim atenţi ce vorbim la telefon, că putem fi ascultaţi. În sinea mea, mă gândeam că exagerează şi că poate i se trage de la vârsta înaintată, dar mai încolo mi-am dat seama că toate mizeriile de atunci i-au tras de vârstă, ca de o papiotă pe care o desfăşori cu repeziciune, fără să-ţi pese că se poate rupe în orice moment.
Silă îmi face întreaga lor strategie, pe care ai descris-o aici: adică, să încerce să profite de nişte liceeni care încercau la vremea aia, să facă un sport frumos, al minţii şi al corpului, prin persoana senseiului şi apoi figura sfătoasă şi candidă a tovarăşului Molfea, camuflarea impecabilă.
Cezar-san, eu spun că ai ratat excelent. Eu ţi-aş fi dat cel puţin, o curea neagră.
zvarluga´s last blog ..Mai repede
Subscriu. Eu ti-as fi dat mai multe: albe, verzi, maro, galbene, rosii. Sa ai de unde alege…
Eu chiar ma mir ca nu ti’au dat ei curele, maro, negre, verzi cazon, peste fund, peste ochi, la ficat.
In zona in care am copilarit eu nici macar nu exista posibilitatea sa faci asemenea sporturi. E drept, am copilarit in unul dintre acele judete blestemate cu un prim-secretar super zelos (Braila – Lungu).
Pe de alta parte am trait din plin, si eram putin cam fraged ca sa rezist pe de’a intregul, spalarea de creier pionieresc/utecista. Cred ca inca mai am sechele. Acum, privind in spate cu ochi proaspeti, ajung chiar sa admir, cumva pervers, iscusinta strategiei lor de a’i convinge pe cei mai inteligenti si mai activi dintre tineri de validitatea si superioritatea comunismului. Imi aduc aminte si acum de SFurile alea rusesti, singurele la care eu aveam acces, in care comunismul biruitor trimitea din colhozul Nevada prima naveta catre Sirius. Trebuie sa recunoastem, ajunsesera la rafinamente de’a dreptul diabolice.
Bleah, bine ca am scapat, macar de fatada, de ei.
MBadragan´s last blog ..Nevoi spirituale
Lolissimo. Nu “prezentai incredere”. S-ar putea totusi sa-ti fi facut dosar de urmarire. Tomai am citit in Dilema ca Gheo (din generatia noastra, chiar mai tinar) si-a rasfoit dosarul!!!
Oricum, schita asta merita un loc intr-un viitor vol. de proza (sau poate un nucleu de roman?)
Moflea ca nume de persj e abisal (CHIAR ASA il chema, frate?)
Florin Dumitrescu´s last blog ..Cu lupa pe Udrea: argument pentru Eurosport