Jun 25 2009
Ne-a părăsit un om extraordinar
Ieri, a murit Matei Călinescu, în Bloomington, Indiana, unde locuia. A fost răpus de un cancer, la numai 9 zile după aniversarea de 75 de ani (din 15 iunie).
L-am cunoscut pe Matei Călinescu acum vreo 12-13 ani şi am fost uimit, din primele momente, de profunzimea gîndirii lui şi de calitatea lui umană. Un om care a fost lovit de viaţă destul de greu, dar care şi-a purtat cu seninătate crucea. Îmi amintesc cu cîtă dragoste vorbea de Matthew, copilul lui autist!…
În fine, am căutat primul interviu pe care l-am făcut cu Matei Călinescu şi nu l-am mai găsit. N-am mai găsit nici ce am scris despre el, de-a lungul timpului.
Ultima adată cînd l-am văzut a fost acum vreo doi ani, cînd a venit la “Divanul Dilemei vechi” (”Divanul” e un fel de interviu colectiv – invităm în redacţie o personalitate şi discutăm cu ea.)
Iată, printre altele, despre ce am discutat atunci (asta, a propos de unele comentarii de aici, cum că nu aveai loc de întors în vremea comunismului şi că erai constrîns să fii turnător sau aplaudac):
Cezar Paul-Bădescu: Spuneaţi că au fost mai multe încercări de racolare a dvs. din partea Securităţii şi că acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care aţi plecat. Acum e un subiect la modă şi nu aş vrea să fie demonetizat tocmai pentru că este la modă. Este un lucru foarte serios. Cînd s-a întîmplat prima oară, cînd eraţi la Gazeta literară?
Matei Călinescu: Într-adevăr, este un lucru foarte serios. Oh, cu mult înainte! Prima dată s-a întîmplat în 1953. Eram student la engleză în anul II şi urma să aibă loc, la Bucureşti, Festivalul Mondial al Tineretului; se presupunea că oamenii de la engleză vor deveni ghizi, translatori. Urma să se facă un fel de tabără de instructaj. Şi a venit la mine un securist să-mi spună “aşa şi pe dincolo”. Atunci eu, ca să scap de treaba asta, m-am dus la un doctor psihiatru pe care-l cunoşteam printr-un prieten comun şi i-am spus că nu pot fi delator. Mi-a dat un certificat medical, ştampilat, în toată regula, că am un sindrom depresiv neuroasteniform… Cu acest certificat am vrut să scap. A trebuit să mă duc la Ministerul de Externe, la o tovarăşă, şi să-i spun că eu nu pot veni la instructaj în tabără, am certificat medical. Şi atunci s-a oprit povestea. A reapărut la cîţiva ani – au venit alţii. Mi-au reamintit tot felul de chestii: “În 1946 luai lecţii de engleză la YMCA”. Probabil că ei aveau dosarele de acolo… Refuzam, mă lăsau în pace, reveneau peste alţi cîţiva ani… Între 1971 şi 1973 au fost mai insistenţi. Nu voiau să mă lase în pace. Le spuneam că eu sînt scriitor, sînt şi profesor, nu vreau… am nevoie de timp, nu am timp să mă ocup de lucruri de genul ăsta… Iar ei spuneau: “Noi avem academicieni, oameni mult mai mari ca dumneata… Şi te ţii aşa că eşti scriitor, că eşti cutare… Îţi mai dăm timp de gîndire”.
Cezar Paul-Bădescu: Refuzul nu v-a prejudiciat cariera?
Matei Călinescu: Nu. Nu cred.
Dar, pînă la urmă, ăstea sînt prostii. Mult mai mişto sînt întrebarea lui Pleşu şi răspunsul la ea:
Andrei Pleşu: Cum e să îmbătrîneşti?
Matei Călinescu: Este destul de… groaznic! Pentru că se întîmplă o serie întreagă de fenomene. Vîrsta emoţională poate să fie de 20 de ani, vîrsta cronologică poate să fie de 70 de ani, vîrsta mentală poate să fie de 40. Poţi fi foarte mobil intelectual, incisiv… Mai există apoi vîrsta biologică. Dacă eşti sănătos, septuagenar fiind, poţi funcţiona în multe privinţe ca un om de 40-50 de ani. În schimb, eşti perceput de ceilalţi ca un om de 70 de ani. Se creează o prăpastie între tine şi oamenii mai tineri. Aici, în România, simt că se mai poate comunica cu anumiţi tineri din profesiunea ta, din sfera ta de preocupări, pentru că există şi nişte interese fundamentale comune. În Occident, mult mai puţin – poţi comunica, de pildă, cu studenţii, în măsura conducerii unui doctorat. Altfel, comunicarea este întreruptă. Nu mai eşti pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Ei trăiesc în altă cultură – altă cultură muzicală, altă cultură literară sau aliterară. Ei au o cultură digitală, pe care eu nu o am…
Interviul integral – aici.
Possibly Related Posts:
- Feminismul-caviar
- Cică românul s-a născut poet
- Saramago scandalizează la Frankfurt
- O istorie ironică a timpului nostru
- Videoclip cu Thomas Pynchon
am citit interviul. ce as mai putea sa zic? imi plac oamenii care raman destepti si dupa 70 de ani.
(am vazut ca majoritatea blogerilor pasionati de cultura au scris astazi despre moartea lui m.c., unii anuntand faptul, altii doar aducandu-i fostului critic un fel de ultim omagiu.
parcurgand textul am realizat subit ca nu este o mare diferenta intre aniversarea cuiva si despartirea definitiva de respectiva persoana, cu doua mici exceptii – mesajul zglobiu devine sobru si trist, iar destinatarul nu mai este o singura persoana, ci o intreaga societate.)
“Cum e sa imbatrinesti” — ce intrebare oribila!
Pinocchio´s last blog ..Înșelătorie, dar adorabilă
nu e DELOC o ‘intrebare oribila’ – e o intrebare FIREASCA!dar se vede treaba k corectitudinea politica a atrofiat in asemenea hal reflexele firesti ale unora incit o intrebare absolut normala, ‘in ordinea firii’, poate trece drept ‘oribila’…
batrinetea nu e un subiect tabu
Pacat, ne-a parasit un mare matein şi creatorul unuia dintre cele mai mari romane romanesti, Viata si opiniile lui Zacharias Lichter.
Acum imi pare rau ca n-am reusit sa inteleg niciodata scrisul lui Matei Calinescu. Asa e cand ajungi foarte sus 9sau foarte profund, tot aia): nu te poate urma oricine.
De fapt, trebuie sa-mi para rau in primul rand pentru mine.
Eu am senzatia puternica a faptului ca nu a murit. Raman in urma lui atat de multe lucruri frumoase si prin asta – valoroase. Doar a plecat putin…
Se sting oamenii de valoare. Si e pacat ca pe timpul vietii lor nu stim sa-i pretuim indeajuns si sa ne bucuram de existenta lor.
“Mă întorceam ca o fantomă, asemenea cuiva care vine din morţi, care fusese considerat mort. [..] Veneam din altă lume, din Hades. Altă lume fundamental inimaginabilă. A fost şi o experienţă de tip proustian – să zicem – ca în finalul Căutării timpului pierdut, cînd Marcel se întîlneşte cu foştii lui prieteni, cu fostele lui iubite, şi toţi sînt ca nişte măşti. Au îmbătrînit, au trecut mulţi ani – spectacolul are ceva ireal, un fel de bal mascat ciudat, în care măştile sînt, de fapt, realitatea.”
Evocarea acestui pasaj imi da de-a dreptul fiori. Este de o tristete iremediabila momentul cand Marcel isi da seama ca nu participa la un bal mascat (cum initial crezuse) ci chiar asa arata prietenii lui: decrepiti (iar prin extensie el e constient ca timpul a lucrat si asupra sa).
Vestea mortii lui Matei Calinescu ma face sa plang; incerc doar sa-mi tin lacrimile.
da, Cezar, mă recunosc a fi vocea care susţinea că în vremea comunismului etc etc. Am prins aluzia subtilă.
Şi nu mi se pare fair să compari comunismul din 1953-1970 cu cel din 1980 – 1989.
Trist nu-i faptul că oamenii mor – moartea intră în firescul lucrurilor, ca şi bătrâneţea.
Trist e că moartea unor persoane cunoscute dă naştere la noiane de platitudini.
‘Trist e că moartea unor persoane cunoscute dă naştere la noiane de platitudini.’ – pai, moartea e aceeasi pt toti – si-n +, e asaaa un cliseeu!
alş, mă simt vinovată că eu n-am nevoie să-mi ţin lacrimile, pen’ că nu-mi vine să plâng la vestea morţii lui Matei Călinescu. Cred că-s nesimţitoare.
Plus că acu’ mi-a venit un dubiu: oare pe timpul vieţii lui l-am preţuit îndeajuns şi oare m-am bucurat de existenţa lui?
(Domnu’ Călinescu, fără supărare. Cred că mă-nţelegeţi.)
@ diacritica
Se pare ca unii oameni nu se simt bine decat in momentul in care arata celorlalti “platitudinile” si cliseele folosite, pe cand EI sunt niste persoane care dau pe-afara de bun-simt si rezerva distinsa. Sa-ti spun ceva: nu te-a chemat nimeni aici sa vanezi patetismul unor exprimari! Este doar o pagina unde diversi indivizi care nu se cunosc intre ei aduc un ultim omagiu (mai mult sau mai putin discret) unei persoane indragite. Daca nu esti in stare sa respecti asta, daca nu vrei sau daca nu ai nimic de spus, abtine-te, te rog!
—-
nu te-a chemat nimeni aici sa vanezi patetismul unor exprimari
—–
De ce, pe tine te-a chemat cineva?
Tocmai, eu n-am venit sa arunc celorlalti in fata “cate platitudini” spun. Vaneaza mai bine virgule pe net in continuare (si diacritice:) )
Nah, tu le-ai vânat deja (pe ele, platitudinile), ai tolba plină.
Auguri!
(Domnu’ Călinescu, scuze. Dacă vă vedeţi cu tata p-acolo pe sus, spuneţi-i că mi-i dor de el şi nu, nu-i duceţi ţigări, că fuma prea mult. Da’ de-o bere cred că s-ar bucura.)
…si macar oleaca de saminta de scandal, una mica-mica… precum in bancul ala cu muierea de canibal care-i cerea pe patu’ mortii lu’ popa macar niste degetele fragede.
Diacritica, este de preferat patetismul unora, decât neamprostia ta care pare cronică!
Da, căci, nu-aşa, de bun gust e să ne smulgem părul din cap şi să bocim cu vorbe multe. E eleganţa românească supremă la moartea cuiva.
Aferim!
diacritica´s last blog ..Iadul, un singur.
lol
diacritica may have a point here
@als
Sa fie clar, si mie imi repugna “poalele-n cap”, smulgerea parului si vaicarirea lacrimogena, cu atat mai mult cand vin de la persoane publice care-si aduc aminte brusc de “regretatul”, “marea personalitate”, “valoarea inegalabila” care “a trecut in nefiinta lasand un mare gol” (desi se stie ca in general n-au dat 2 bani pe opera/viata respectivului..si poate e mai bine asa, vb lui Flaubert:”decoratiile osifica, onorurile schilodesc”). Eu insa nu sunt pers publica, imi permit sa fiu naiv, patetic si nu-mi place sa fiu tras la raspundere pt asta intr-un pur stil romanesc, de mahala.
@diacritica sa stii ca plang uneori si la filme, si-mi dau lacrimi si cand citesc carti;
PS unii baieti (si fete) au scris despre MC: “n-am nimic de zis, pentru că nu pot” sau “o pierdere pentru întreaga cultură”. Platitudini, ha?
@als
PPS mersi pt recomandarea (incidentala) a “festinului lui babette”
Mi se pare mie, sau Lorena aluneca incet incet dinspre luare de sine in foarte serios inspre boli de nervi ?
ti se pare
Bun venit pe cp-b, Cristina Anonima. Ne cunoastem ?
de ce, dle. Mircea Popescu, doar pentru că am spus pe un ton f. decent şi fără urmă de limbaj nepotrivit că nu se poate face comparaţie între comunismul de început şi cel radical de la final?
mi se pare mie sau mi-aţi adresat o ofensă gratuită? (presupun că nu aveţi calificare de psihiatru, care să vă dea dreptul la asemenea diagnostice, nu?)
lorena lupu´s last blog ..Is This Really It?
A, salut Lorena. Pe Cristina o cunosti ?
Din câte arată graficul din imagine, eu am fost prima care v-a adresat întrebarea. După ce îmi oferiţi un răspuns pertinent, vorbim.
lorena lupu´s last blog ..Is This Really It?
Chiar a fost o ofensa gratuita la adresa Lorenei, si inca una infasurata intentionat in retorica. M-am gandit ca, daca tot te roade atata intrebarea incat s-o scrii aici, cineva tre’ sa-ti raspunda. Sec.
Poate-i chiar de-a dreptul o conspiratie, fata mea, nu iti pare ?
nu, mi se pare o simplă remarcă penibilă din partea unui mediocru, atâta tot.
lorena lupu´s last blog ..Is This Really It?
Vai, ce urat vorbesti.
Hai sa te invat cum sa faci pe viitor cand simti ca-ti pierzi calmul : recita asa de 2-3 ori “Serenity now”.
Ai sa vezi cat de mult poate o atitudine constructiva sa-ti imbunatateasca viata de zi cu zi, si relatiile cu ceilalti.
domnule, mă faceţi să conchid că dvs. sunteţi de fapt cel cu o percepţie deformată asupra realităţii.
mai sus, v-aţi legat de mine din senin, fără ca eu să fi făcut ceva care să vă motiveze mârlănia ieftină. v-am invitat la un dialog de bun-simţ, aţi continuat. iar când vă spun şi eu părerea mea sinceră – cu un calm desăvârşit – dumneavoastră începeţi să deliraţi.
mi se pare trist că nu realizaţi cât sunteţi de ridicol, mai ales în partea finală când dvs. – cel care a început această divergenţă – veniţi să-mi recomandaţi o atitudine constructivă.
lorena lupu´s last blog ..Is This Really It?
domnu’ badescu, dadurati cu oarece prafuri pe-aici zilele astea? sau strimtarati pagina, de nu mai au oamenii loc unii de altii?
Decat sa ne certam, mai bine un cantec vesel sa cantam.
of, rrromanii… sint in stare sa se certe pina si la o inmormintare
@ florin: ma bucur k v-a placut ‘festinul’!
@alex leo serban: da, ce buna e remarca, romanul e viu.. si la inmormantare
revelionlasorbona´s last blog ..Dar de ce nu vine Sartorialist si la Bucuresti?
A murit trupeste … intelepciunea lui, sufletul mare si talentul va trai vesnic!
Important e sa fi trait cu folos! Sa fim noi acum, cei ce invatam din scrierile sale! Din exemplul sau inedit!
Orianda´s last blog ..Secunda cu numarul 59