May 04 2009
Continuă seria portugheză
Mîine mă întîlnesc cu António Lobo Antunes, venit în România pentru lansarea cărţii „Ordinea naturală a lucrurilor”, la care am fost invitat şi eu să vorbesc (lansarea e la ora 16.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România).
Romanul „Ordinea naturală a lucrurilor” confirmă nivelul de top al scriiturii lui Lobo Antunes. Un roman a cărui lectură nu e deloc facilă, cu planuri narative complicate, dar care răsplăteşte cititorul cu pagini admirabile şi o structură ingenioasă.
Cartea „Ordinea naturală a lucrurilor” este compusă dintr-o serie de povestiri la persoana întâi, de monologuri, ale unor personaje stranii: un funcţionăraş de 50 de ani care se îmbracă şi se comportă ridicol, dar are o pasiune mistuitoare pentru o liceancă bolnavă de diabet; un fost agent al poliţiei politice a regimului Salazar, actualmente ajuns în mizerie, care predă cursuri de hipnotism şi de levitaţie prin corespondenţă; un fost miner din Africa de Sud care, ajuns în Lisabona, continuă să sape în caldarîm şi visează „să zboare pe sub pămînt”; o femeie în vîrstă, Dona Orquídea, care are corpul măcinat pe dinăuntru de boli şi încearcă să-şi depăşească problemele proprii şi pe cele ale familiei. Pe parcursul romanului, cititorul realizează, din povestirile subiective ale fiecăruia, că aceste personaje interacţionează între ele (vă voi spune mîine în ce fel). Viaţa lor, vizitată permanent de amintiri, este stranie şi dezvoltă tot felul de dependenţe (tot mîine voi vorbi şi despre viaţa lor sub semnul dependenţei). Aceste existenţe recompun o nouă „ordine naturală a lucrurilor”. Pe care, pînă la urmă, o putem descoperi şi noi, dacă ne uităm mai atent în jurul nostru.
Possibly Related Posts:
- Feminismul-caviar
- Cică românul s-a născut poet
- Saramago scandalizează la Frankfurt
- O istorie ironică a timpului nostru
- Videoclip cu Thomas Pynchon

plictisitor acest antunes. am fost la lansarea precedenta, de acum cativa ani si a fost o plictiseala totala. nu mi-a deschis deloc apetitul pt a-i citi cartile
pentru cei care n-ajungem la lansare, n-ai putea totusi sa dezvalui maine seara (inainte de culcare) ceva despre interactiune si dependente?:)
@ hugo: Nu stiu cum e el, ca om, o sa vad miine.
Cartea despre care o sa vorbesc miine, in schimb, mi-a placut (nu pot să zic acelasi lucru despre precedentul roman tradus la noi, ”Buna seara lucrurilor de pe-aici” care, desi are un joc narativ interesant, nu m-a dat pe spate; poate că e vina mea, că nu sint sensibil la ororile din Angola coloniala…).
@ walkaholic: Am sa revin si aici. Nu stiu daca neaparat miine seara, pentru ca voi lua cina cu Antunes si nu stiu cit se va prelungi, dar o voi face. Oricum, daca va intereseaza subiectul, voi povesti mai multe.
Sai spui lui asta la cina si despre mine ca si pe mine ma cunosc tot felu de oameni celebri si nu nu mai depe bloguri. Poate ma baga in blogrol ca la tine in blogrol vad ca tu nu mai bagat. Oricum tu nu esti asa de celebru.
dadatroll´s last blog post -> Deci recunoasteti personaju
Un scriitor fabulos, oniric, dens. A fost tradus pt prima data – daca nu ma insel la editura Univers- pe la inceputul anilor 80 cu volumul de debut, Memorie de Elefant. Proza lui cu fraze opulente, interminabile, mi-a adus aminte de Marques …
Astept(am) o cronicheta
Dar si Lobo Antunes are blog ? Daca nu are cum isi realizeaza feedback-ul ? N-ar fi exclus ca daca n-are blog, sa nu aiba nici blogroll…
kriticon´s last blog post -> O atitudine condamnabilă faţă de marii scriitori