Mar 31 2009
Marketing-ul şi tradiţia
Recursul la tradiţie nu e o invenţie recentă de marketing şi în nici un caz una românească. Francezii se laudă cu brînzeturile lor, tradiţie de familie de la anul o mie cinci sute şi ceva toamna, sau cu vinurile lor, belgienii cu berea preparată în mînăstiri trapiste, după reţete secrete de la nu ştiu ce an, scoţienii cu whisky-ul lor făcut în distilerii care funcţionează de sute de ani etc. Subtextul este: “facem lucrurule astea de sute de ani, prin urmare avem experienţa acumulată de generaţii”. Tradiţia e, deci, garanţia calităţii. În plus, orice produs se vinde mai bine dacă are în spate şi o poveste – or, ce poveste mai bună poate fi decît o saga de familie, veche de nu ştiu cît timp? (Unii încearcă să construiască astfel de poveşti chiar dacă nu au atu-ul vechimii de sute de ani – vezi Jack Daniel’s, al americanilor).
La noi, tradiţiile meşteşugăreşti sau culinare familiale au fost şterse cu buretele de comunism. Alimentele nu mai aveau identitate, nu mai aveau poveste şi au devenit produse de serie, la scară industrială, aşa cum în perioada aceea nici indivizii nu mai erau de dorit ca individualităţi, ci ca simpli componenţi ai masei, ai “poporului”. După aceea, chiar şi alimentele de serie au început să dispară – dar asta e altă poveste.
Imediat după ‘90, românii, înfometaţi, s-au aruncat asupra a tot ce era străin, ca aborigenii asupra mărgelelor de sticlă. A fost epoca bonibonurilor şi a jelibonurilor. Apoi, asupra brandurilor internaţionale, de notorietate – Coca-Cola, McDonald’s etc. (Oricum, aceste branduri exercitau o fascinaţie asupra românilor încă din vremea comunismului – tocmai pentru că erau simbolul capitalismului).
Acum, ne aflăm şi noi la momentul redescoperirii identităţilor culinare, a poveştii din spatele produsului etc. Matache Măcelaru, Pate Sibiu sau Ardealul (cum ştiu ardelenii să facă de veacuri conservele de pateu… 
) – sînt cîteva tentative de a resuscita ideea de tradiţie în spoturile publicitare de la noi.
De aici va începe discuţia de mîine (1 aprilie, ora 19,30) de la Clubul Ţăranului, moderată de mine şi la care vor participa Vintilă Mihăilescu şi Florin Dumitrescu.
Possibly Related Posts:
presupun ca treaba este open to the public? intreb si eu, ca sa fiu sigura…
@ Stejara: Sigur ca da. ”Clubul Taranului” nu e un club excusivist, ci o circiuma de la Muzeul Taranului Roman.
oo cu atat mai bine, daca e carciuma
Piata Matache a fost numita inainte de 1989 muuuult timp Piata Ilie Pintilie. « Matache Macelarul » apare acum ca o noutate absoluta. Traditia s-a dus…Nici despre Ilie Pintilie nu cred ca stie cineva ceva.
isuciu´s last blog post -> De ce ne place mârlănia ?
Îmi amintesc foarte bine de bomboanele cubaneze, ciocolata chinezească, gumiţele Baltazar de la sârbi, din anii comunismului, când importul era la mare rang. Cât despre produsele noastre, cu excepţia infectelor eugenii, a spiralelor şi glucozei, a cipului, pe cât de mărunt, pe atât de colorat şi a mentosanelor, singurele produse care dădeau să iasă din serie, erau napolitanele Gigel, greţoase ca şi figura bucălatului Gigel şi Gumela, un fel de cioflăire tenace a cartonului, în speranţa că vei face muşchi la obraji, că baloane, nici pomeneală!
Interesantă tema popusă, îmi pare rău că nu pot da fuga şi eu.
)
Redescoperirea identităţilor culinare, a poveştii din spatele produsului înseamnă un plus de savoare pentru produsul respectiv. (daaa, ardelenii fac de veacuri pateul ăla bun şi mai fac şi altele, gustoase…
Georgia´s last blog post -> Hai lasă-mă
Saga de familie din spatele produsului aduce savoare, dar mai important decât asta, este că aduce experienţa care garantează calitatea, aşa cum spuneai şi tu.
Consum produsul şi-mi vine-n minte povestea vinului sau a pateului, bunăoară, din care s-a născut şi când îl termin sunt mulţumită că am consumat ceva de calitate. Asta nu înseamnă că-s o nostalgică sau că am atingeri cu tradiţionalismul.
Asta înseamnă că marketing-ul şi-a făcut bine treaba.
Georgia´s last blog post -> Hai lasă-mă
Vox pishcotaris: (am primit un spam de la Nutline) publicului MTzetzeR’ist i se da bomboane agricole?
holicica´s last blog post -> Eronumismatica
pare o idee foarte buna. Imi pare rau ca nu pot veni. Sper sa devina si romanii la fel de mandrii de bucataria lor cum sunt italienii.
A propos de pateu – sandwich-urile cu pateu erau prezente la toate zilele onomastice din copilaria mea. Parca ar fi fost sandwich-urile cu castraveti ale lui Wilde.
o prestez in bucuresti de 30 de ani, dar piata matache o stiu de matache dintotdeauna…
Arhi´s last blog post -> Inca un om drag s-a dus….
În 1887, se construiesc Halele din Piaţa Matache Măcelaru. La 18 ianuarie 1948, Piaţa Matache Măcelaru devine piaţă de stat cu numele de Piaţa Ilie Pintilie.
isuciu´s last blog post -> De ce ne place mârlănia ?
și discuția va avea ca scop… ?!…
sorin´s last blog post -> fashion girl
[...] să lăsăm dezbaterea. Mai mişto a fost berea de după. Căci am stat cu Cezar la masă, cu pipa lui sherlockiană, cu Cosmin, de care chiar m-am mirat că nu era cu bicicleta, [...]
Ai fost mai castigat!
isuciu´s last blog post -> Regina blogurilor şi rezistenţa la înjurături
Părerea mea e în felul următor. Te afli în logica unui comsumerism de tip capitalist şi nu vezi că şi acesta are destule hibe. Până la urmă brânzeturile franţuzeşti sunt tot produse de serie şi chiar mai mult, sunt rezultatul marketingului şi mai puţin al tradiţiei.
dimitri´s last blog post -> Dan Petre şi bloggingul
da, foarte misto reclamele la pate sibiu
Varza´s last blog post -> Mare e gradina Domnului si multi scriu prin ea
@dimitri, depinde din ce unghi privesti lucrurile. In ziua de azi cam totul e pe baza de marketing, daca esti producator cu o vechime de peste 100 ani, e in avantajul tau sa iti faci reclama in felul asta.
Acu doar n-ai vrea sa faca producatorul produse personalizate, normal ca-s de serie
Marketosaurus´s last blog post -> De ce e bun un showroom pentru un magazin online?
da. numai ca orice poveste are nevoie de personaje; personajele trebuie sa fie verosimile, sa fie “de acolo”; iar aceasta verosimilitate trebuie sa fie sustinuta de o identitate si un spatiu si timp care sa se fi impus deja – altfel nu prea stie lumea de unde sa ne ia. e ca un cerc vicios. tare ma tem ca tot dracula, hagi si nadia ne pun pe harta
cristiangrosu´s last blog post -> Show must go on
Tradiţia, ca şi ardelenismul, e un brand caricaturiza(n)t.
Presupoziţia că ardeleanul ar fi mai nu ştiu cum, căci are – chipurile – tradiţie, e o frecţie de naţie imatură. La fel de banală şi de neconvingătoare ca pateul Sibiu. Asta pentru a nu zice nimic, cu răutate sudistă, de “prostia” (în sens de obtuzitate) foarte răspîndită printre transcarpaticii marketizaţi. (>> aştept înjurături…)
În afară de gumela, pufarine şi eugenia, parcă erau, totuşi, la mare căutare şi brînza de burduf, palinca “adevărăciune” (se dădea şi drept şpagă) şi cămăşile braiconf.
Asa au disparut si dinozauri si brontozauri. Numai unu doi mai apare prin ceva film da in rest numai exista.
dadatroll´s last blog post -> O noua idee dealui Obama
…si a disparut si pateul de dinozaur.
isuciu´s last blog post -> Regina blogurilor şi rezistenţa la înjurături
Imi pare rau ca nu sint in Bucuresti, m-ar fi interesat discutia. O inregistreaza si o pune cineva pe YouTube?
Daca e vorba de traditie, eu as vota cu TOATE retetele Sandei Marin… Sint un fan… Gata, fug la bucatarie, imi fac galuste de mamaliga!
Andruska´s last blog post -> Ungaria, my love (12). Orasele gemene
Puteti asculta si citi prezentarile pe blogul muzeului http://www.muzeultaranuluiroman.ro/conferinte/
intrebat de un francez ce brinza e populara la noi un cunoscut, aflat la “studii” la paris prin anii 70, raspunse:
- fromage du quatorze…
Dan Iancu´s last blog post -> hai la lupta cea mare…
@Andruska: discuţia se găseşte aici
http://www.muzeultaranuluiroman.ro/conferinte/
@ Liviu
Multumesc!
Andruska´s last blog post -> Democratie, deliberare, respect
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/03/22/frustrarile-unui-manager-de-marketing-in-vremuri-de-criza/
Domnule Cezar Paul-Bădescu,
Am descoperit azi un lucru din categoria celor care v-ar putea enerva – un post al d-lui Isuciu, în care sînt amestecate trei nume – LuciaT, T.O. Bobe şi Vali Florescu – într-o ipoteză mizerabilă.
Am încercat să-i spun d-lui ISuciu că asemenea fapte (recurente în cazul dumnealui) sînt urîte, dar degeaba. Cred că pe dumneavoastră v-ar asculta, dacă i-aţi spune. Vă rog pe dumneavoastră pentru că înţeleg, din ce publicaţi aici sau prin alte părţi, că vă enervează cei care nu respectă normele de igienă ale vieţii publice.
Vă mulţumesc.
Alexandru Gurău´s last blog post -> P.D.S. 1 (poemul de sîmbătă 1)
ce ‘igiena’, ce ‘viata publica’, ce ‘ipoteza mizerabila’??!
NICI vorba de asa ceva…
dl isuciu a facut pur si simplu un scoop – e meritul dumisale!
daca dinsul considera k a descoperit cine se ascunde in spatele ‘teroristei’, ar trebui TOTI sa-i fim recunoscatori & sa-i cintam osanale
ps puteti verifica pe blogul lui isuciu
Aş vrea să mai spun doar atîta: genul ăsta de ”demascare” mi se pare o mîrşăvie, indiferent de persoanele implicate.
(Vă rog să mă iertaţi, domnule Cezar Paul-Bădescu, pentru comentariul off-topic).
Alexandru Gurău´s last blog post -> P.D.S. 1 (poemul de sîmbătă 1)
domnule, cind te joci de-a v-ati ascunselea, exista si riscul sa fii gasit.
voila
ps cuvinte k ‘mirsavie’, ‘mizerie’ si altele, din ac categorie emotionala, sint absolut deplasate; e un simplu joc – f amuzant pe alocuri
Recursul la tradiţie ca recursul la tradiţie, da’ cel mai mişto e recursul autohton la tradiţia altora. Cum ar fi, dero românesc cu limoncello. Ce mai contează că limoncello e, de fapt, amalfitan, nu sicilian. Ce mai contează că limoncello e o beutură, nu un soi de lămâi. Ce mai contează că limoncello e o (să-i zicem) tradiţie care, în Italia, n-ar vinde în veci un detergent, după cum vişinata sau afinata sau ţuica de prune n-ar vinde în veci un detergent în România. Limoncello sună suficient de străinesc şi tradiţional ca să fie şic pentru gospodine – care nu se mai întreabă ce-i ăla limoncello şi la ce foloseşte. Şi cre’ că aici dădurăm, de fapt, în recursul la snobism, ca instrument de marketing. Că, pân’la urmă, recursul la tradiţie e tot un recurs la snobism. E suficient să dai o tură pe la târgurile de la MŢR ca să te prinzi de situaţiune. Citadinul şic ştiutor într-ale culturii şi dispreţuitor de manele se-mpresionează la sintagme de genul “brânză de Sibiu” şi cumpără (scump!), chit că n-are de unde şti dacă brânza cu pricina e făcută la Sibiu au ba. Şi da, toate vrăjelile de advărtaizing de genu’ Matache Măcelaru’ (trebuie să fi mers niţel prin măcelăriile din Piaşa Matache ca să ţi se taie pe veci de ideea de cârnaţi Matache d.o.c.), Sibiul sau Ardealul sunt pur recurs la snobism. Şi anume, la acel snobism care te face să crezi că produsele industriale “tradiţionale” te fac să fii altfel decât mainstreamul mâncător de ce nimereşte. Da’ na, dacă vrei să vinzi scump, recursul la snobism (fie prin ideea de tradiţie, fie prin reţeta Apple, fie prin alte, diverse, reţete “exclusive”) e cel mai bun instrument de marketing.
Deci sa stiti ca de fapt Vali Florescu e dadatroll care sunt mai multi. Ca Gramo, nu mai ca cu mai putina atitudine de domnu Goe.
dadatroll´s last blog post -> O intamplare nemaipomenita din viata mea
dadatroll:
Tu vrei sa spui ca Vali Florescu e mai multi ?
isuciu´s last blog post -> Cine este terorista – episod final
Nu ca e tipa. Desi Vali e nume de tip.
dadatroll´s last blog post -> O intamplare nemaipomenita din viata mea