Feb 04 2009
Un dinozaur la “Creaţie contemporană”
Au fost anunţaţi cei trei secretari de stat numiţi de Boc la Ministerul Culturii. Cel care e responsabil de “Creaţia contemporană” este nimeni altul decît pesedistul Octavian Ştireanu, fostul consilier al lui Iliescu. Vom avea parte de multe spectacole cu Tudor Gheorghe şi, pentru generaţia tînără, cu fetele de la Hora.
Possibly Related Posts:
- Palatele din Ardeal şi spiritele agitate
- Întrebare
- Nimic nou
- Cum arată jurnalismul fără blat
- BitDefender? Treabă românească!
Cum adica?! si cu Lese nimic, nimic?! Aaaaa! Sunt profund dezamagita!
Somnu’ contemporaneitatii naste dinozauri. l’am gugalit si p’asta – ca nu stiam ce’i cu el – si am vazut ca’i nascut in aceeasi zi cu GIGI BECALI (ma rog, si’a mea)… zodie CREATOARE, sta scris in HORROR-scop
holicica´s last blog post -> Poetica s’a ars
Negocierea naste monstrii, restul sunt apa de ploaie in comparatie.
Ro-Mania.
dadatroll´s last blog post -> Ghiceste urmatoarea postare a lui Simona Tache
De fapt, nu stiu ce am vrut sa zic cu asta.
dadatroll´s last blog post -> Ghiceste urmatoarea postare a lui Simona Tache
Sa sti ca blogul tau mia dat un mesaj cum ar fi You are posting comments too quickly. Slow down. cand am vrut sa postez a doua oara.
dadatroll´s last blog post -> Ghiceste urmatoarea postare a lui Simona Tache
Dar nu si a treia oara. Da a patra da.
dadatroll´s last blog post -> Ghiceste urmatoarea postare a lui Simona Tache
pai uite ca e pentru contemporanii nostri care scriu monstri cu doi i!
cezar,
cine din generaţia tânără mai merge la astfel de evenimente?
le organizează evenimente la ăia care nu se vând! că ăia care se vând îşi organizează ei singuri evenimentele!
deci fiti atenti ce naiba scrieti, ca daca-i vorba de creatie contemporana io va zic de-acu’ ce-am citit in doom 2, litera de lege, s’traiti:
“in poezia moderna, primul cuvint al fiecarui vers se scrie cu litera mica.”
deci da?
la ‘creatie contemporana’ = neaparat si haiducii!
(baietii aia 3 cu pepturile dezgolite & mintea idem)
zi bola k nu-ti plac
@leo: sa nu uitam de nea benny sinulescu & trupa ro-mania.ui’ ce zice pe wiki despre domnul respectiv: “A abordat în creaţiile sale elemente ancestrale definitorii spaţiului mitic românesc”… eeee?
bola de nieve´s last blog post -> cu traducatorii
Da’ Paunescu n-a primit nicio felie ?
isuciu´s last blog post -> Mircea Badea faţă cu non – reacţiunea
daca theodor paleologu n-a demisionat inca, inseamna ca stireanu e un subsecretar ok din punctul de vedere al domniei sale.
Domnule Cezar Paul-Bădescu,
aş avea să vă fac o propunere, de aceea îndrăznesc cu respect să vă cer să-mi indicaţi o adresă de e-mail, la care să vă trimit “oferta” mea. Vă mulţumesc anticipat şi numai bine.
olga c.´s last blog post -> confort geometric
Domnule Cezar Paul-Bădescu,
as dori sa detaliati putin de ce nu va place Tudor Gheorghe; parerea dumneavoastra despre Lese o stiu din Dilema Veche dar sunt curios de ce aveti o atitudine depreciativa la adresa lui TG; nu va place muzica folclorica in general sau cea interpretata de el? totusi, cred ca exista o mare diferenta intre T. Gheorghe si Benny Sinulescu, Ro-mania s.a.
PS Stiu ca si dl ALS are o idiosincrasie asemanatoare
@ Florin: De ce nu-mi place Tudor Gheorghe? Pentru ca e un Stefan Banica Jr. al muzicii populare. Asa cum Banica nu e Elvis Presley, nici Tudor Gheorghe nu e rapsod popular. Nu-mi plac personajele de opereta.
Cantecele pe poezii de Sorescu, Macedonski s.a nu sunt tocmai pe gustul meu dar “Petrecerea cu taraf” mi se pare foarte autentica: are o voce placuta, versurile sunt cele vechi, instrumentele la fel…unde este opereta?
Banica incearca sa-l imite pe Elvis Presley dar TG incearca sa cante precum taranii din sec XIX; e rau asta? atunci si Ton Koopman este un figurant
Cine sunt fetele de la Hora?
Si cine sunt ceilalti doi secretari de stat?
- Vasile Timiş, fost candidat PD-L în judeţul Mararamureş la parlamentarele din 2008 – responsabil cu Patrimoniul.
- Adrian Lemeni, fost secretar de stat în Ministerul Culturii (a condus Secretariatului de Stat pentru Culte) pina in iunie 2005, apoi consilier al premierului Tariceanu. Acum, secretar de stat la Culte.
Important pentru AZI
de Octavian Ştireanu
Papacraţia n-acoperă prostia
Ministrul demisionat al culturii n-are linişte şi face din nou o referire cel puţin neelegantă la subsemnatul, pe un post de televiziune, joia trecută.Este pentru a patra sau a cincea oară când procedează astfel în ultimele luni, dar nu i-am răspuns niciodată, din respect pentru acel onorabil minister în care lucram amândoi, eu nedorind, câtă vreme eram în funcţie, să ne spălăm rufele în public ori să-l încurajez în a-şi pune poalele în cap în văzul lumii.
Acum, însă, fiind eliberat de orice constrângere instituţională, ar fi o laşitate dacă n-aş aduce nişte clarificări – nu atât pentru luarea aminte a preopinentului, cât mai ales din respect pentru cititorii care au urmărit întâmplător respectivele jigniri care mi s-au adus şi pentru care văd că încă actualul ministru al culturii a făcut chiar o anumită pasiune.
Pentru a explica tuturor despre ce e vorba, trebuie să spun ce-a mai debitat domnul viitor fost ministru, la recenta sa ieşire în decorul media.Deşi taxa plătită pentru apariţia la acea televiziune era să fie prezentat ca „reputat politolog” (?!), ministrul nu s-a îndurat să-şi lase deoparte această funcţie trecătoare, l-a mâncat sub limbă, afirmând între altele, că „m-am trezit cu un secretar de stat de la PSD care nu era dorit nici de mulţi oameni din PSD” şi „am avut un dialog foarte bun cu PSD, mai puţin cu secretarul de stat propus de PSD”.Şi, mai departe, „a fost o decizie a unei filiale din ţară să îl pună pe el, şi e o logică foarte păguboasă asta şi care pune în mare dificultate autoritatea şefului de partid.Ce şef de partid mai eşti dacă vin asemenea recomandări?”.
Eu, care sunt „asemenea recomandare”, înţeleg foarte bine frustrările nedigerate ale acestui ministru;îi înţeleg şi complexele nerezolvate încă până la această vârstă, după cum pot fi îngăduitor şi cu melicurile sale ciudate, care stârnesc chicotelile multora şi fac nu o dată deliciul presei.
Cu toate astea, deocamdată nu vreau să „dau din casă”, cum se spune, adică n-am să fac referiri nici la ameţeala care l-a cuprins când i-a căzut această „pleaşcă” a ministeriatului pe cap, nici la maniera jalnică în care a gestionat treburile acestui minister, nici la cum nu se ţineau şedinţele de colegiu (unde ar fi putut să aibă acel dialog de care se vaită prin presă), nici la faptul că, în numai câteva luni de când îl conduce, „blazonul ministerial s-a cacarisit” (ca să parafrazez o expresie a domniei sale).
Nu mă voi referi nici la rudimentara sa lipsă de colegialitate, ce frizează prosta creştere, şi nici la impresia deplorabilă pe care a creat-o incapacitatea sa oripilantă de a duce la capăt vreun proiect, altul decât cele strict personale, de parvenitism şi carierism.În fond, el n-are nicio vină pentru toate astea, răspunderea pentru excrescenţa în politică a acestui personaj îi aparţine lui Băsescu, care i-a inaugurat cartea de muncă direct cu funcţia de ambasador (precum altui personaj de pe la Cotroceni, Cătălin Avramescu, i-a inaugurat-o cu funcţia de Consilier de Stat!).
Nu este interesantă nici măcar evocarea cameleonismului politic a personajului, care se dădea fondator al unui institut liberal, pentru a ateriza în curtea adversarilor de neîmpăcat ai liberalilor, adică la PDL, exact la momentul oportun, al stabilirii candidaţilor pentru parlament, neinteresându-l, de fapt, acest partid, ci doar apropierea de papucul sultanului protector, despre care intuiţia sa congenitală îi spunea că-l putea săruta mai cu folos decât dacă ar fi rămas în tabăra liberală, spre care-l împinsese răposatul său tată.
De fapt, personajul n-are alt atu public decât pomenirea până la saţietate, hodoronc-tronc, şi când trebuie, şi când nu trebuie, a numelui tatălui său – „Papa”, cum îl numeşte – de parcă acest nume ar ţine loc de cine ştie ce merite, dacă nu cumva de chiar de vreun neştiut de noi Premiu Nobel obţinut de odraslă!…Dând din coate, pe tot felul de căi, pentru a obţine pleaşca unei pălării prea mari pentru capul său, acest ministru demis al culturii nu este decât produsul malformat al unei molime din politica noastră care s-ar putea numi „papocratism” ori „papocraţie”, adică un sistem bazat pe „puterea lui Papa” sau „puterea lui tăticu” – aia care te poate face, iată, ministru sau, „măcar”, europarlamentar!(Cei din anturajul său au şi relatat, de altfel, că juniorul acesta n-a pregetat zi şi noapte, în decembrie trecut, când se cocea guvernul, să sune pe la toţi venerabilii foşti prieteni ori colegi ai răposatului său tată, invocând memoria testamentară a acestuia, rugându-i să intervină pe lângă cine or şti ei pentru a i se acorda un portofoliu de ministru – „de preferat la Externe sau la Cultură”.Ceea ce s-a şi întâmplat, din păcate).
E adevărat că, odată instalat ministru, s-a trezit cu trei secretari de stat pentru care el, văzându-se urcat în copac, vroia musai să dea viză de numire, deşi pactul politic de guvernare excludea aşa ceva, întrucât politica n-a ajuns chiar în halul de a se mula după toate melicurile fanariote, în care beizadeaua să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra slugilor din bătătură.
La Patrimoniu vroia să-şi numească secretar de stat un fost coleg şi prieten din copilărie, dar figura n-a ţinut, PDL i-a dat peste nas, numind acolo un tânăr universitar ardelean, care candidase în alegeri la un colegiu din Maramureş, unde s-a clasat primul, dar n-a intrat în parlament.
Pentru Culte, ministrul nici n-a putut să îngăimeze vreo silabă în faţa propunerii făcute la guvern de PF Patriarh, deşi şi acolo ar fi avut el „un om al său”.
În sfârşit, pentru celălalt secretariat de stat, de la Cultură, s-a dat de ceasul morţii ca numirea mea să fie neapărat retrasă, în acest scop recurgând la tot felul de coterii şi „manigansări” şirete pe la cabinetul premierului Boc, dar neavând nicio jenă să recurgă inclusiv la un soi de escrocherii sentimentale până şi faţă de dl.Ion Iliescu.Acestuia – pe care personajul nostru îl numea dinozaur comunist în nişte editoriale apărute în 2005 (cu care şi-a cumpărat de la Cotroceni firmanul de ambasador) – avea tupeul acum, în 2009, să-i ceară susţinerea de a avea ca secretar de stat, în locul meu, pe „un pesedist de omenie”, care lucra pe la cabinetul domnului Iliescu şi care-i fusese adversar în alegerile dintr-un colegiu al Secorului 2!…).Ecce homo!
Eu înţeleg starea din aceste zile a bietului ministru demisionat, care luptă din răsputeri să-şi menţină dregătoria, dând târcoale redacţiilor care-l mai bagă în seamă, precum repetentul din ultima bancă a clasei, care ridică mâna doar să afle lumea că mai e şi el pe-acolo…
Iluzia pe care o are este că menţinerea sa în funcţie ar mai depinde şi acum tot de o umilinţă tip Sulina faţă de Elena Udrea, ca şi de papucul Sultanului de la Cotroceni.Or, aceştia deja nu se simt prea bine pe scaunele lor, darmite să mai aibă grijă şi de alţii.
Aflat în presimţirea unui bilanţ – pe care cineva s-ar putea să i-l pună în faţă la acest moment al scadenţei fostului guvern- încă viitorul fost ministru al culturii crede că-şi salvează sinecura dacă aruncă invective asupra fostului secretar de stat de la PSD şi a mecanismului desemnării acestuia, operând şi oarece distincţii iezuite:PSD este ok (încă mai speră la o susţinere de budoar şi de pe-acolo, prietenii ştiu de ce!), dar numai cu acel secretar de stat nu s-a putut el înţelege… Şi nu degeaba şi-a strecurat un prieten pesedist pe post de furnizor de invitaţii la Festivalul „Enescu”, destinate preşedintelui Mircea Geoană.Se înţelege că undiţa pe care o tot aruncă spre PSD n-are vreo legătură cu altă ideologie decât aceea a unui oportunism devastator, întrucât, pe vremurile astea, „e bine” să strângi oarece relaţii bune pentru zile negre…
Stilul acesta al bârfelor publice şi al lucrăturilor pe la spate (sic!) ţine desigur,de unicitatea aparte a personajului în discuţie, care devine, iată, şi singurul ministru din trecutul guvern, ca şi din atâtea altele anterioare, care-şi permite să jignească la o televiziune pe unul dintre secretarii de stat ai aceluiaşi minister, în care au lucrat o perioadă împreună. Cât de mare o fi acum duşmănia dintre PSD şi PDL, dar un asemenea episod este fără precedent, întrucât niciun ministru, de la niciun minister, indiferent de partid, nu şi-a stigmatizat în public vreun fost coleg secretar de stat în acelaşi minister, dar de la celălalt partid!.
Educaţia pe care acest ministru pretinde că o are de la Papa, doar pe hârtie, l-ar fi îndemnat, în interesul exclusiv al instituţiei pe care încă o mai conduce, să-mi fi spus direct şi personal ce-l doare, la acele adormite şedinţe de colegiu pe care le anula în ultimul momnent, sau oricând vroia el în răstimpul celor şapte luni cât am fost colegi de stat de plată şi când s-a autoinstalat la absolut toate butoanele tuturor deciziilor din minister… Sau, cel puţin, să spună ce-avea de spus despre mine într-o împrejurare când aş fi fost şi eu de faţă, c-aşa ar fi fost de bun simţ…
Întrucât se vede treaba că papacraţia nu salvează omenia, şi nici n-acoperă prostia, cel puţin acum poate înveţe măcar ce-nseamnă să nu te fereşti de coada crocodilului pe care-l crezi adormit!Şi asta e o prima mişcare.
Cât priveşte desemnarea mea ca secretar de stat, decizia respectivă a fost luată, asemenea cazului celorlalţi miniştri şi secretari de stat, de conducerea colectivă a partidului din care fac parte, pe baza unor criterii ce aparţin acestui partid şi care nu pot fi cenzurate de fitecine.
Am absolvit două facultăţi serioase în ţară, am obţinut un titlu de doctor în Ştiinţe Politice la Acad.Mircea Maliţa, am trecut prin trei procese electorale naţionale, fiind de tot atâtea ori ales în Senat sau Camera Deputaţilor, alţi patru ani am fost Consilier prezidenţial cu rang de ministru (situaţie în care, tot la rugămintea răposatului său Papa, l-am primit pe actualul viitor fost ministru al culturii într-o audienţă în care mi-a cerut de pe atunci, „precoc” fiind el, să pun o vorbă bună la dl.Iliescu să-l numească ambasador, lucru care nu s-a întâmplat – şi voi mai reveni asupra acestui subiect, dacă va fi cazul!…).
Anul trecut am candidat pentru parlament în judeţul meu natal, am câştigat colegiul cu 42%, dar în parlament a intrat cel clasat pe locul doi, din cauza cunoscutei legi a uninominalului.Şi ca să fie lucrurile clare, mai adaug şi că am obţinut de peste 3 ori (!) mai multe voturi decât cele adunate de ministrul în discuţie, care a devenit deputat în mod discutabil – din moment ce n-a ieşit câştigător nici măcar la secţia de votare de pe strada pe care locuieşte!…
Prin urmare, spre deosebire de el, pentru desemnarea mea în acea funcţie trecătoare au contat munca, rezultatele şi aprecierea cu care mă onorează colegii din conducerea partidului şi foarte, foarte multă altă lume, în niciun caz vreo slugărnicie de tip fanariot ori invocarea iezuită a amintirii unui părinte pe care nu-l laşi să se odihnească nici în mormânt, dacă e cazul să capeţi din asta vreo dregătorie…
Faptul că el a avut şansa s-o roiască din ţară cu taică-său ambasador la Paris, întorcându-se fără să ştie exact unde, doar ca să primească dregătorii testimoniale ba de ambasador, ba de ministru, nu-i dă şi dreptul să jignească pe nimeni dintre cei care au rămas să muncească în ţară.Asta cu atât mai mult cu cât, prin întreaga mea activitate, n-am absolut nimic în comun cu secuvinismul, cleptocraţia şi „papocraţia” pe care atât de strălucit le ilustrează personajul în discuţie…