Pentru Proust, era o prăjiturică “îndesată”, care părea făcută într-o formă de “coquille Saint-Jacques” (sau scoică Shell, dacă vreţi ).
Pentru noi, pot fi desenele cu “Sindbad marinarul” (şi acum pot să cînt în japoneză cîntecul de la generic), “Heidi” (”Bunicule!”, în japoneză, se spune “Ocata!”), şoricelul care se leagă singur la ochi, de la începutul “Galei desenului animat” sau “Lecanoci detsa”.
Pe voi nu vă distrează năuceala totală a analiştilor-combatanţi din presă, după ce s-a anunţat că PD-L şi alianţa PSD-PC au bătut palma?
Susţinătorii pînă-n pînzele albe ai lui Băsescu au rămas interzişi şi au început să bolborosească vorbe fără şir, din care se distinge din cînd în cînd că, totuşi, vinovatul e PNL (cum era ieri Andreea Pora, la Realitatea TV, pusă să comenteze marele “pact pentru România”); anti-Băsescienii antenişti au început să tragă, de buimăceală, în propria poartă (Cristoiu zice că-şi ia jucăriile şi pleacă, iar Stan îşi ia patronul cu “Băi, Voiculescule!”).
Acest spectacol, în care vedem cum cocoşii neamului, analiştii, se zbat acum haotic, fără cap, face totuşi toţi banii!
Later edit: Se pare că, după episodul cu “Băi, Voiculescule!”, Stan Laptop nu mai apare în emisiunea lui Gâdea.
Nu ştiu ce mi-a venit să-mi amintesc de muzicile cu care ne asasinau cocalarii acum 20-25 de ani…
Vă spun ceva “Mona”, “Cenuşăreaso”, “Magdalena”? Îşi mai aminteşte cineva astăzi de celebra formaţie Azur? Azur din Brăila. Era pe cînd nu s-a zărit, azi o vedem si nu e.
Îmi povesteşte o prietenă ce i-a zis un cunoscut despre crză (tipul e elveţian şi lucrează în consiliere financiară). Cică criza va ţine doi ani.
Cum nici nu mai ştie ce sfaturi să le dea clienţilor săi, omul a găsit o soluţie care să-l ajute să traverseze fără probleme perioada crizei: pleacă, împreună cu familia, într-o călătorie în jurul lumii, între iunie 2009 şi iunie 2010. Pentru asta, a plătit numai 100.000 de euro. Eftin ca braga!
Ieri, la emisiunea “Parte de carte”, care a avut ca temă de dezbatere “Debutul editorial”, Filip Florian – invitat în studio alături de Lidia Bodea de la Humanitas – a făcut o observaţie de bun simţ:
Momentul 2004, cînd s-a petrecut istoria cu manuscrisul meu la Humanitas, e complet diferit de cel de acum. Astăzi, paradoxal, s-a ajuns la o situaţie inversă: dorinţa editorilor de a publica literatură română de bună calitate e mai mare decît ce pot oferi cei care scriu.
(În 2004, Editura Humanitas îi respingea manuscrisul romanului “Degete mici”.)
E adevărat, în 2004 situaţia era alta, dar deja începuse “dezgheţul” – apăruse colecţia “Ego Proză” de la Polirom.
În ultimul număr al revistei Echinox (nr. 5-8, 2008) există un grupaj cu titlul “Cooltura şi !nternetul – Ce bloguri citim”. Şi harnicii studenţi care scriu în revista clujeană îşi dau cu părerea despre bloguri.
Despre blogul acesta scrie cineva care semnează Diana Mărculescu şi care se arată nemulţumită că nu a găsit aici “fragmente literare”, aşa cum s-ar fi aşteptat. De ce ar fi trebuit să fie fragmente literare – nu ştiu. Scrie undeva că blogul ăsta e unul cu literatură?
De curînd, doi psihiatri canadieni au identificat o nouă afecţiune, care se leagă de ideea de reality show, iar numele ei este „sindromul Truman”, după filmul lui Peter Weir, „The Truman Show”. Să ne amintim: acolo, Truman, personajul jucat de Jim Carrey, realizează la un moment dat că viaţa lui e compusă din lucruri stranii, că există o conspiraţie în jurul lui şi, pînă la urmă, că e pionul central al unui reality show, în care toţi ceilalţi oameni sînt actori sau figuranţi. El era singurul care nu ştia că e filmat în permanenţă.