Oct 01 2008
Bucătărie literară
Pînă să apară istoria literaturii a lui Nicolae Manolescu (care – ni se spune – va fi pe piaţă în toamna aceasta), vă recomand o istorie jucăuşă a literaturii – Supa lui Kafka de Mark Crick, apărută la Editura Rao.
Mark Crick scrie o aşa-zisă carte de bucate, unde la fiecare fel de mîncare este dată lista ingredientelor şi a gramajelor, dar indicaţiile de preparare sînt scrise în stilul diferiţilor autori. Iar stilurile sînt reproduse admirabil, mărcile fiecărui scriitor fiind surprinse cu o ironie care face toţi banii.
Iată cîteva incipituri:
Am sorbit din whisky şi am stins ţigara pe tocător, urmărind un gîndac ce se chinuia să scape din chiuvetă. Mi-ar fi trebuit o masă la Maxim’s, o sută de dolari şi o blondă fermecătoare; aveam, în schimb, o pulpă de miel şi nici un indiciu. Am apucat bucata de carne – era rece şi umedă, ca strîngerea de mînă a unui medic legist. (Miel cu sos de mărar a la Raymond Chandler)
Este un adevăr universal recunoscut că ouăle, dacă sînt ţinute prea mult, se strică. Ouăle de la Oakley Farm de-abia fuseseră aduse în bucătăria de la Somercote, însă doamna B… deja plănuia o masă care să le introducă în societatea vecinilor unde să fie, spera ea, bine primite. Ouăle ei fuseseră înzestrate de natură cu calitatea de a fi plăcute de toată lumea şi spera ca măcar o jumătate de duzină să-şi găsească rostul în săptămîna ce avea să vină. (Ouă cu tarhon a la Jane Austen)
K. trebui să admită că dacă omul nu este întotdeauna atent astfel de lucruri se pot întîmpla. Se uită în frigiderul aproape complet gol – găsi nişte ciuperci, din care se apucă să taie cîteva felii. Oaspeţii săi aşteptau, aşezaţi la masă, şi se părea că el avea prea puţin să le ofere. Nu era foarte limpede dacă el îi invitase sau dacă apăruseră nepoftiţi. (Supă rapidă de miso a la Franz Kafka)
Mă-ndrept spre gaura de şobolani căreia îi spun casă, cu tot ce am nevoie, însă abia mă pot mişca. Capul îmi zvîcneşte parcă ar fi pe cale de a exploda, împroşcînd trecătorii cu creieri şi oase sfărîmate, şi mă simt atît de fragil încît pe scări nenorocitele de picioare ar putea să mi se frîngă în orice clipă. Sper că nici un nenorocit nu m-a văzut cînd mă întorceam acasă. Nu vreau să împart rahatul ăsta cu aşa-zişii mei prieteni. Arunc conţinutul unui pachet de unt într-o tigaie şi aprind focul. În timp ce se topeşte, torn deasupra zahărul, uitîndu-mă cum granulele albe se dizolvă în lichidul auriu. Se dizolvă curat, e marfă bună. (Prăjitură cu ciocolată a la Irvine Welsh)
Părintele Antonio del Sacrament del Altar Castaneda şedea în grădină, privind după-amiaza ce murea. Întunericul începuse să crească, la fel de cumplit ca şi căldura, iar părintele amîna pe cît putea reîntoarcerea în infernul din casă. Însă îşi fumase ultima ţigară şi era acum neînarmat în faţa hoardelor de ţînţari, aşa că fu nevoit să se retragă în interiorul luminat cu gaz al casei. Lumina din bucătărie îl ameţi şi închise uşa în faţa roiului de gîngănii. Îşi plesni gîtul, ucigînd un intrus înaripat, înainte să înceapă să se hrănească, şi gîndul îi fugi la ultimele ceremonii. (Coq au vin a la Gabriel Garcia Marquez)
Puse cireşele într-un vas uns cu unt şi privi pe fereastră. Copiii alergau de-a lungul şi de-a latul peluzei, Nicholas le-o luase tuturor înainte şi acum se întorcea ca să-i aştepte. Privind din nou la cireşe, cărora nu avea să le scoată sîmburii, puncte roşii pe fondul alb, atît de strălucitoare şi de vesele, cu micul lor sîmbure tare ca piatra invizibil din afară, se gîndi cu milă la biata doamnă Sorley, fără soţ şi cu atîtea guri de hrănit, doamna Sorley care nu cunoscuse decît sîmburele dur, nu şi carnea moale; puse cireşele deoparte. (Prăjitura cu cireşe a bunicii a la Virginia Woolf)
Vreţi să ne jucăm şi noi? Cum ar suna primele rînduri dintr-o reţetă a la Mircea Cărtărescu? Dar a la Emil Brumaru? Dar a la Radu Cosaşu? (lista e deschisă)
Possibly Related Posts:
- Mai tare ca un thriller
- Feminismul-caviar
- Cică românul s-a născut poet
- Saramago scandalizează la Frankfurt
- O istorie ironică a timpului nostru
Gramo: mey ppl, sa mancam azi mai deosebit nuca toti tarani care nare blog si nu sunt din Bucuresti, tarani. Deci se ia un ou chiar doua ca Gramo sunt mai multi de cate ori sa va tot spune Gramo, ppl, si se fierbe, nu se face omleta, hai ca ma plicti. (Poza cu Gramokid). (Poza cu soseta). Si se pune sos iute pe el si se pune pe o frunza de salata si se mananca in timp ce citesti Estica de Aristotel (daca esti asa de super intelectual ca Gramo) sau ce cititi voi acolo, Infractoarea Mov sau ce naiba mai citesc prosti pe lumea asta (daca nu esti asa de super intelectual ca Gramo, adica esti supernashpa), mey ppl. Ca gainile careau facut ouale astea sunt super tari, asa crede Gramo.
dadatroll´s last blog post -> Alt banc super meseriash
deci in pula mea orezul asta parca-i creierul da poponar davaist al muistului da Rents are un pumn da gunoaie si cre’ ca si bube uscate. si nu-i p-aici muista asta zgarcita care cumpara numai dan raftul sarantocilor (sa facem economii) s-o indes cu capul in tigaie ca doar i-am zis c-am 2 miare-n buzunar si vor mai veni si altii de la muistu’ care crede ca poa’ sa-l faca pa Frank. totusi e fata buna si simt ca pot s-o duc domol cu ea. mortii ma-sii! aicea scrie ca trebuia sa calesc ceapa. idiotu’ asta muist a facut o carte pentru grase imputite in capot. pula mea, ceapa! s-o gasi taiata la magazin? tre’ sa iau ceva sa ma calmez. muistu’ asta cu retetele lui… asa… vin. asta e destul de bunicel, da’ parca nu se potriveste cu un baiat de succes. ceva mai stilat, frantuzesc. hm! vin alb! da’ rosu’ ce-are?! ‘mi-aj pula-n iele da retete. toti muistii bucatari nenorociti parca conspira sa-mi strice planurile casnice. mortii vostri. sa ma pudrez nitel la nas. parca e mai bine. rizoto pulii. mai bine bag un curry cu baietii pana nu dau foc la bucatarie. daca ierea si bunu meu amic Rents, altfel mergeau lucrurile. as fi respectat reteta da creier pane al celui mai pizdit bucatar francez in mortii lui!
Frank Begbie, rizoto cu ciuperci si resturi da carne
mulliganoglu´s last blog post -> ce sunt norii…
Credeam că nimeni n-o să se bage la o miuţă de-asta literară (dadatroll nu se pune, că la el e chestia aia cu mecanica placată pe vivant
).
Bun şi Frank Begbie, deşi pe Welsh îl mai aveam. Ti-a iesit bine, mulliganoglu, şi, oricum, jos pălăria că ai intrat în joc!
pai nu mi-a placut cum l-a bagat pa sick boy sh-am zis sa ma bag si io. daca n-o baga p-aia cu ‘asa zisii mei prieteni’… +ca sick boy chiar gateste pe undeva, cred ca-n ‘porno’
mulliganoglu´s last blog post -> ce sunt norii…
@cp-b: cartea cuprinde si rinichii prajiti a la Poldy Bloom?
mi-am amintit de dimineata, dar cum am oroare de organe si numai cuvantul rinichi imi baga-n creieri mirosul de urina, nu pot sa citesc retete d-astea; ar fi fost o lucrare crestineasca
mulliganoglu´s last blog post -> ce sunt norii…
Cartea lui Mark Crick este cu retele ”scrise” de scriitori, nu de personaje. (E adevarat, scriitorii sint transformati, astfel, si ei in personaje, dar asta-i alta poveste.)
Nu are nici o reteta scrisa in stilul lui Joyce. Dar poate ca va avea – Mark Crick pregateste si un volum doi al acestei carti.
aha, merci
de fapt am gandit Joyce si am scris Poldy (ma rog, nu e foarte gresit)
mulliganoglu´s last blog post -> ce sunt norii…
Deci mey si eu zic ca cea scris dadatroll acolo nu se pune, ca doar cat cea copiat cuvant cu cuvant o postare dealui Gramo mai veche asa ca chiar ca nu se pune.
dadatroll´s last blog post -> Alt banc super meseriash
uau, o sa iau si eu cartea asta! chiar mi-ai deschis apetitul. presupun ca nu e nicio reteta a la proust, nu? ar fi mult prea lunga – pe 10 pagini ar descrie doar presararea mararului peste cartofii cu unt
eu am citit recent ‘pedantul in bucatarie’ a lui julian barnes (nemira 2006), de-li-cioasa! (’pedantul’ e chiar barnes, care nu stiam ca e asa bucatar… ‘doamna b’ pare sa nu gateasca!)
mi-e rau, tocmai ce ma pregateam sa zic ceva a la barnes-pedantul
)))
sunt inceata la “teme” din astea, si nici fler la imitat nu am, dar, iata monstra mea:
Ma uitam la mainile lui butucanoase care manuiau rapid uneltele de bucatarie. Barbatul asta masiv, cu piele galbenasi riduri adanci, urma sa imi gateasca cea mai buna salata de fructe pe care am mancat-io vreodata. Un moment, se opri si isi sterse fruntea cu dosul palmei. Apoi, ofta.
-Secretul salatei, zise el, este sa nu strivesti kiwi-ul cand il scoti din carapace. Vezi tu, unii oameni zic ca trebuie sa fii atent cat de dulce e vinul pe care il pui, altii sa potrivesti proportia sintre banane si pepene. Eu intotdeauna am spus ca mai important e sa ai fructe proaspete si ferme. Am invata asta acum 30 de ani, de la o javaneza subtirica si, de cand ne-am despartit, pregatesc salata de fructe asa cum ii placea ei.
M-am gandit sa nu ii spun ca imi place sa strivesc bananele si am zambit larg. Viata m-a invatat ca e mai bine sa taci si sa mananci ce iti pune gazda in fata. Mai ales daca e de doua ori mai mare decat tine si cel mai apropriat hotel e la trei mile distanta.
(Salata de fructe a la Maugham)
Doar pentru ca azi e o zi fericita, plina de rasete si nepasare nu inseamna ca trebuie tratata cu mai putina grija. Daca stapana casei, razand si imbratisandu-si odrasla, pierduta in despachetatul bagajelor sau in povestirile odraslei abia intoarse, nu poate sa isi duca la capat indatoririle, o ruda sau un prieten trebuie sa aiba grija de pregatiri, caci nimeni nu vrea sa trimita prietenii acasa flamanzi, cateodata dupa ce au traversat orasul prin praf, prieteni devotati ce abia asteapta sa imbratiseze calatorul venit acasa.
Iata de ce Robinho statea in fata sobri, cu manecile suflecate si lingura de lemn ridicata. Trebuia sa amestece laptele de cocos cu uleiul de dende si coriandrul, sucul de la o lamaie si patrunjel. La sfarsit, un varf de cutit de scortisoara. Pentru ca Dona Miranzinha era o femeie a simturilor, proportiile retetei nu erau mentionate si Robinho se intreba cat lapte de cocos sa puna. Se scarpina in cap si o chema pe Dona Isabel, amanta sa, o femeie frumoasa si buna la inima, care schimba retete cu Miranzinha si stia sa nu exagereze cu scortisoara.
(Jorge Amado)
m-ai ispitit cu mersul leganat prin batatura
sa-ti caut intre pulpe locul de-umplutura
flamind sa-ti fring cu miinile si gitul
am pregatit indata asternutul
ulei de-olive cu miere sa-ti fie carnea dulce
satul cum te privesc in plus imi pare
ca ai atita bunatate de picioare
pieptul carnos si fundul rumenit
mi-a luat cam mult ca sa ma prind
ca iar m-ai inselat c-o portocala
(rata cu portocala a la Emil Brumaru)
Fara Filtru´s last blog post -> Comertul religios in Grecia
@ als: Are si Proust. ”Tiramisu a la Marcel Proust”. Dar erau, desigur, frazele lungi si mi-a fost lene sa le copiez.
@ lb & Fara Filtru: Ce surpriza faina mi-ati facut ca ati intrat si voi in joc!
Fara Filtru, si eu tot cu Brumaru ma gindeam sa incerc. Tie ti-a iesit mult mai bine decit mi-ar fi iesit mie.
atmosfera stimulativa de pe blogul tau e de vina
Fara Filtru´s last blog post -> Comertul religios in Grecia