Aug 21 2008
O minune :-)
Cît timp a funcţionat pe Wordpress, pe acest blog s-au stîrnit cîteva furtuni.
Una dintre ele (prima, cred) a fost cînd am postat un videoclip al lui Javier Prato, în care Jesus cînta “I Will Survive”. Cum pe Wordpress era o comunitate puternică de baptişti şi cum titlul post-ului era “Jesus Loves You”, mulţi s-au năpustit să vadă despre ce este vorba. Şi au avut o mică surpriză.
În fine, au urmat reacţii indignate – legiune!
Ei bine, cînd am transferat conţinutul blogului de pe Wordpress pe domeniul propriu, care credeţi că a fost singurul post care, în mod inexplicabil, s-a pierdut? Aţi ghicit: cel cu Jesus.
Nu că-i o minune?
Possibly Related Posts:
pai roaga-te. tu nu esti in concediu?
la implinirea unui an de satanele, ie cazu sa te pocaiesti
Asta era?
http://www.youtube.com/watch?v=IVseBfMq_Dc
Finalul e tare!
Ziua a treia a ADEVĂRATULOUI JOURNAL AL LOUI CESARIO PAUL-BADESCU, etapă cu etapă
Dimineaţa.
A trecut aşadar un an de cînd mă expun pe acest blog. Oare în economia anilor vieţii mele, aceste 365 de zile cîntăresc mai mult decît altele? Decît cele în care mi-am scris cărţile? Decît cele în care visam să-mi scriu cărţile? Îmi privesc mîinile încă nearse de soare. În puful aspru al degetelor sclipesc cristale infime de sare. Cum e degetelor? Mi-aţi fost credincioase? Aţi spus adevărul?
Apoi ridic mîna dreaptă şi fac un semn în aer, uite-aşa.
___ _______
__________
____________________________
____
/
/
/
/
Un chelner mă vede şi-şi pleacă smerit capul. Un fior mă trece pe şira spinării. Din boxe, vocea răguşită a lui Lemmy rosteşte: Next stop – real life, Next stop – real life!
Seara, repede, repede.
Au descoperit pe plajă cadavrul bulgarului melancolic. Îl adusese la mal marea agitată. În picioare avea o pereche de şosete găurite. În buzunar i-au găsit doi peşti lunguieţi.
Mi se face frică.
eu cred ca pocaitii astia au pile la wordpress . si wordu preshu o fi vo platforma americano- evreiasca care vrea ca pocaitii romani sa fie conservati in acesta stare si pe mai departe .
adica stare de prostie , superficialitate , ignorantza .
sa nu gandeasca romanii prea mult ca li se dau jocurile peste cap .
Amin !
E clar. E vina lui Bush. Ca Bush e ca Hitler.
dadatroll’s last blog post -> Mare protest impotriva Razboiului din Georgia
Si si pocait, tot ca Hitler.
dadatroll’s last blog post -> Mare protest impotriva Razboiului din Georgia
Cezar, si mie mi s-a intamplat o minune. Comentariul acela scris de R.H. ca o indicatie de folosire a hartiei higienice – a disparut de la tine si a aparut la mine. Daca ar fi fost pe hartie, puteam sa-l folosesc la ceva.
isuciu’s last blog post -> Şefa invizibilă
@ dadatroll . interesant , tre sa caut , oare Hittler era protestant sau catolic ?
ca ortodox bag sama nu era .
hikler ierea pagan. cre’ ca-l avea da idol pa Thor, ala cu ciocanul
mulliganoglu’s last blog post -> armele lui Pantazi
Nu stiu exact cum functioneaza exportul pe wordpress, dar sunt sigur ca s-ar gasi explicatia desi logica ne spune ca cea mai simpla explicatie e si cea mai plauzibila, deci e clar o minune
… pentru ca blestemele sigur nu au cum sa schimbe codul, oricat de bine ar fi ticluite… dar poate s-a facut si pe acolo vreo actualizare ca sa fie in pas cu zilele…
Daniel’s last blog post -> Garou – Que le temps
@ Dan Iancu: Da’ ce? In concediu lumea se roaga?
@ mulliganoglu: Poate ca m-as fi pocait, daca treaba asta mi se intimpla pe drumul Damascului. Dar asa!…
@ corosiv: Asta era.
@ kata: Nu blogul e cel care ma impiedica sa mai scriu literatura, ci jobul/joburile. Dar nu disper: va veni ea, vremea, cind voi avea iarasi timp sa scriu. Pina atunci, astept linistit.
@ Ferician: Esti sigur ca nu e si mina extraterestrilor?
@ isuciu: RH e ubicuu. Miine-poimiine ni se va vîrî si in pat.
@ Daniel: E singurul post care a disparut (plus cele peste 250 de comentarii din coada lui). Nu cred ca exista vreo explicatie logica pentru asta.
@ Cezar >….americanii , rusii , evrei sunt niste certitudini cu care ne intalnim si ii vedem zi de zi , pe cand extraterestrii nu .
Cezar,
unul dintre comenarii era un citat ad extenso din Andrei Plesu “Nu e frumos…”
Iacătă-l daca iti era dor de el:
Nu e frumos…
Nu toate valorile pe care ne întemeiem viaţa sînt argumentabile. Aş spune chiar că neargumentabile sînt tocmai valorile cardinale, cele care nu ne parvin prin educaţie, ci prin cutumă, cele a căror încălcare se amendează, de regulă, prin expresii vagi, de genul “nu se cade”, “nu şade bine”, “nu se cuvine”, “nu e frumos”. Se poate dovedi, cvasi-geometric, de ce, într-o comunitate, e bine să respecţi legile. Dar nu se poate dovedi, cu aceeaşi rigoare, de ce e bine să fii generos sau cordial sau respectuos. Se poate demonstra de ce furtul şi omuciderea sînt transgresiuni inadmisibile. E imposibil de demonstrat de ce trebuie să-ţi iubeşti aproapele. Pentru a reuşi, trebuie să recurgi la alte nedemonstrabile, cum ar fi sentimentele, bunul-gust sau transcendenţa. Argumentabilul e materia primă a pedagogiei. Neargumentabilul e teritoriul discret şi atemporal al cuviinţei. De o parte – “cei şapte ani de-acasă”, de cealaltă – mai multe milenii de experienţă comunitară, adică de umanitate.
Or, se întîmplă un lucru curios: mai toată lumea admite că educaţia e ceva bun (chiar dacă principiile şi metodele ei variază), dar nu e subînţeles că buna-cuviinţă e, în sine, valabilă. Neargumentabilului i se poate oricînd opune un tumultuos “de ce nu?”, înţeles ca expresie a libertăţii. A cultiva imprevizibilul, a reacţiona neconvenţional, a trăi insurgent, pitoresc şi provocator – iată o “regulă” mult mai simpatică decît cuminţenia. Dacă acest furor al neconformităţii e un mod de a trăi “autentic”, un mod de a demola rutina şi ideile gata-făcute, el are o reală – şi subtilă – legitimitate. Dar dacă e simplă zvăpăială, sentiment al unei infinite îndreptăţiri, gesticulaţie estetizantă – avem de a face cu o pernicioasă apologie a arbitrarului, dacă nu cu o simplă obrăznicie.
Buna-cuviinţă e – inargumentabil – utilă şi în detaliul zilnic, şi în marile dezbateri ale veacului. Ea aduce, în orice împrejurare, o notă de politeţe şi înţelepciune, de natură să facă viaţa, cu enorma ei diferenţiere, suportabilă. Dacă te afli într-un teritoriu în care toată lumea e vegetariană, buna-cuviinţă îţi spune că e preferabil să nu-ţi baţi joc de salate şi să nu faci bancuri despre păscut. Nu că nu se poate, nu că e interzis, dar nu se cade, nu e frumos. Nu se cade să-ţi pocneşti părinţii sau nevasta, nu se cade să arunci de colo-colo geanta profesoarei tale, în timp ce ea încearcă, plîngînd, s-o recupereze, nu se cade să asculţi muzică dată la maximum în hotel, la două noaptea. Pentru fiecare din noi există zone, mai largi sau mai înguste, de inadmisibil. Cutăruia nu-i place să-i iei peste picior automobilul, cutare detestă să-i vorbeşti de rău pe ţărani, cutare socoteşte că sociologia e mater artium şi nu suportă defăimarea ei, cutare, în sfîrşit, lucrează constant cu inviolabile tabu-uri de corectitudine politică. Cu alte cuvinte, toţi ştim ce înseamnă să ţi se conteste un idol. Dar sîntem gata oricînd să contestăm, necuviincios, idolii altora. Sîntem dogmatici cînd e vorba de valorile “noastre” şi invocăm “libertatea de expresie” cînd e vorba de valorile altora.
Există deja o tradiţie (intensificată în ultimele decenii) a contestării, persiflării, culpabilizării obiceiurilor şi textelor religioase. Sau a “demitizării” lor cu procedee la modă. De la “Biblia hazlie” pînă la Dan Brown, s-a încercat, practic, totul. Ca urmare, lumea se împarte spontan în două tabere: apărători ai creativităţii fără frontiere şi apărători ai tradiţiei. În fiecare din cele două tabere există, cred, spirite abuzive. Într-una, apar frecvent frazeologi ai unei “libertăţi” fără criterii, ateişti militanţi, anarhişti, postmodernişti, profesionişti de tip leninist ai “societăţii civile”, mistici ai ştiinţei luminate sau gazetari de scandal. În cealaltă, se pot identifica ideologi palizi ai pietismului, bigoţi surescitaţi, slujitori obtuzi ai literei şi ai ortopraxiei decerebrate etc. Şi de o parte, şi de alta, există oarecari justificări. E mai mult sau mai puţin normal ca firile “artiste” şi “branşate” să voteze pentru, iar cele evlavioase, drept-credincioşii, să se simtă lezaţi. Cine se aşteaptă ca ierarhiile ecleziale să aplaude acest gen de spectacol confundă Biserica cu un ONG suedez. Fapt este că, peste tot în lume, cele două tabere se confruntă în acelaşi mod, ori de cîte ori ies pe piaţă produse prea “originale”.
Din punctul meu de vedere, a lua sacrul ca materie primă pentru mici virtuozităţi de coloratură e un procedeu ieftin. Inargumentabilul e o pradă uşoară. Dacă nu e protejat de bună-cuviinţă, el poate fi trecut cu uşurinţă în registrul derizoriului. Artistului “liber” şi dezinhibat i se pot furniza totuşi cîteva argumente care să-i relativizeze euforia. Deocamdată două:
1) Nu se cade să nu acorzi unei instituţii străvechi şi prestigioase (fondatoare a civilizaţiei europene şi a primei ei unităţi) măcar acelaşi respect pe care îl acorzi analizei statistice, bibliografiei de specialitate şi propriilor tale talente. E ridicol să-ţi aperi feroce propriile opţiuni şi să nu dai doi bani pe opţiunile (cel puţin la fel de onorabile) ale altora. Şi e de prost-gust să declari, în aceeaşi frază, că Hobbes e inconturnabil, dar Scripturile sînt o farsă.
2) Nu şade bine să gîndeşti discriminatoriu şi nedemocratic, condamnînd la deriziune credinţa unei majorităţi. Nu se cuvine să faci turnee în lumea arabă cu parodii la Coran, să faci băşcălie de Vishnu sau de Buddha în India, să batjocoreşti pe Moise în mediul iudaic, şi nici măcar să pretinzi că toate tragediile greceşti sînt, de fapt, scrise de unul şi acelaşi asasin care a decis să păcălească lumea. Nu că nu se poate, nu că e interzis. Dar nu e frumos. La limită – e kitsch.
Sursa: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=101&cmd=articol&id=1752
teologeanu’s last blog post -> E vremea sa ma tin de promisiune
da, dom’le, asa e, are dreptate, cu amendamentul (pe care pare a-l uita) ca orice reactiune are la baza o actiune. a se vedea o anume ofensiva (care tinde sa se-ntinda) la nivel de stat in Romania mileniului trei. si inca una care se pretinde finantata.
adica ceva ce ‘nu se face’, (de)si e (greu) cuantificabil de ce.
@ teologeanu: Stiu articolul.
Bun, si ce-i cu asta?