Aug 04 2008
Sfîntul Stalin
Una dintre cele mai nostime glume ale vremurilor glumeţe pe care le trăim: Partidul Comunist din Sankt Petersburg a cerut Bisericii Ortodoxe Ruse canonizarea lui Stalin.
Possibly Related Posts:
- Cum am ratat şansa de a deveni securist
- “Conducătorul iubit” trăieşte
- Zîmbiţi, vă rog!
- “Am crezut în partid!”
- Kundera, turnător
n-ar fi nicio surpriza daca BOR ar satisface gluma sinistra a comunistilor rusi. ca doar sunt pe acelasi front ideologic..
Wurmbrand printre multele carti despre regimul si puscariile comuniste si Dragostea Lui Dumnezeu a scris si ” Marx si Satan ”
Dar eu zic , de ce nu Stalin si Lenin si Satan ?
Sau, de ce nu ” Biserica ORTODOXA de pretutindeni si Satan ” ?
Dar nu tre sa ne miram . Intunericul are si el sfintii lui , e normal sa fie asa , sfinti ai intunericului .
Orice imparatie are sfintii sai . Paganii au avut si au sfintii lor . Satanistii au sfintii lor . Demonii, dracii , duhurile au si ele elitele si modelele lor .
In aceasta lume asa este bine sa fie . Sa traiasca la un loc ” graul cu neghina ” .
As fi surprins daca nu ar fi asa .
@ferician: pai mey, ce rost ar mai avea raiul fara sa i se poata opune un iad? tocmai din opozitia asta isi castiga locurile, lucrurile, oamenii valoarea. si atunci te intrebi ce e mai important : binele comparat sau raul ca etalon pentru comparatii?
hmm, păi comuniştii nu au încercat să elimine (să distrugă biserici, să deporteze preoţi, etc.) orice altă credinţă decât cea în comunism??? şi acum canonizare???
şi dacă tot aşa, păi mai mulţi profeţi au spus că unul din elementele Apocalipsei este îmbinarea puterii de stat cu biserică…
)
ceziceu’s last blog post -> ia-mă noapte – sânt fericită!
Stalin era sfantul acestor oameni .
http://www.romanialibera.ro/a131182/autoritatea-statului-calcata-in-picioare
Sau se mai poate spune ca pe langa acestia Stalin era un Sfant , un inger de lumina coborat de sus , din rai de la maimutele lui Darwin sau din abisurile, supele preistorice .
@ nimeni . nu o sa explic rationamentul acum , dar cred ca binele comparat e mai important . Asta a fost intentia primordiala a lui Dzeu , si mai este inca . Dar , la nevoie , Domnul are si alte metode , o gramada .
cezar, astept sa-l canonizezee si pe Lavrenty Pavlovich Beria, doar a foat pe coperta de la TIME
http://img.timeinc.net/time/magazine/archive/covers/1953/1101530720_400.jpg
imi aduk aminte de un film interesant pe tema asta: [Tengiz Abuladze] [1984] Monanieba.
doar neica a trecut cativa ani prin scoala teologica…de ce n-ar fi o candidatura buna ?
@ vasgar: Oricum, Biserica Ortodoxa a canonizat tot felul de imparati sau voievozi criminali (e adevarat, nu de talia lui Stalin, dar criminali). De la Constantin cel Mare, la Stefan cel Mare.
@ Ferician, nimeni: Problema e ca raul si binele nu au granitele bine delimitate si uneori se intrepatrund.
@ ceziceu: N-ar trebui sa ne mire. Tot felul de comunisti, ”liberi cugegtatori” declarati (Iliescu, de exemplu), fac acum cruci largi in fata camerelor de luat vederi. Religia are priza la mase, prin urmare e numai buna pentru publicitate. Pe de alta parte, comunismul are multe lucruri preluate de la crestinism, asa ca incompatibilitatile nu sint asa de mari.
@ sorin: Coperta aceea chiar a existat sau e o facatura? Mi se pare interesanta prezenta ochiului din stea – asa cum e ochiul lui Dumnezeu, pictat deasupra intrarii unor biserici.
@ vitalie: Da, Stalin a facut seminarul teologic.
Pai nu au dreptate cei care spun ca lumea asta in care traim este in primul rind ironica?
cum ar veni, are un CV bun, cred ca si “recomandatii” ar gasi, fara probleme…
vitalie’s last blog post -> filosofia cu copiii
cezar, unul dintre ultimii crestini adevarati a murit alaltaieri…Alexandr Soljenitin…pe asta nu cred ca-l canonizeaza nimeni, nici biserica, nici partidele, poate doar cititorii, insa ma indoiesc ca in veacul Viasat History, Discovery si teapa lor, se vor mai gasi indivizi care sa citeasca Arhipelagul Gulag sau Cercul Intai…
vitalie’s last blog post -> filosofia cu copiii
@ cezar: într-adevăr a existat aceasta copertă, datată July 20, 1953, dovada aici.
link: http://www.time.com/time/covers/0,16641,19530720,00.html
dacă vrei, poţi să o comanzi în ramă!
pe de alta parte, mizeria comunismului tre sa fie mare de tot ca au ajuns bietii proletari, internationalisti si atei la sprijinul clerului “lacom si ignorant”….
vitalie’s last blog post -> filosofia cu copiii
Foarte tare! Asta inseamna ca nu trebui sa ne mai temem de partidul comunist.
Dar nu spui care a fost raspunsul BOR? Sau inca delibereaza?…
dragos c’s last blog post -> dostoievskiana 1
@cp-b: catalogam lumea drept ironica pentru ca in esenta ne e prea groaza sa ne uitam in jur si sa vedem ce suntem in ansamblu? ma rog, ironia permite pastrarea zambetului, intrebarilor si carcotelii.
@vitalie: crestin adevarat? misto catalogare in context.
@dragos: nu, sigur ca nu trebuie sa te mai temi. decat in aceeasi masura in care te temi de dumnezeu.
sunt curioasa care va fi replica americana la propunerea asta.
@ dragos c
nu te inteleg , ce vrei sa zici ?
Am mai zis -o , cred ca primul , de vo 2 ani incoace : “” ORTODOXISMUL si COMUNISMUL sunt 2 fetze ale aceleiasi monede “”
Inchizitia catolica nu a fost satanica , de speriat ? Nu ar trebui sa ne temem de o noua Inchizitie ?
Crezi ca Biserica ORTODOXA nu a avut inchizitia ei ?
Nu crezi ca , din motive pt care inca nu a avut loc Procesul comunismului , nu a avut loc nici Procesul Inchizitiei ORTODOXE ?
Ar putea să-l declare Sfântă si să-l reprezinte cu ţâţe în icoane. Iar pe Beria şi pe Jdanov să-i pună pe langa el, mai mici, în chip de amoraşi.
n-f’s last blog post -> Sfarsit
Fereasca Domnu’ sa nu ne vina si noua ideea sa scornicim vreun sfant!
isuciu’s last blog post -> Dana Grecu iritată de o puţulică de cămilă
@ isuciu .
fain , fain zici , faina idee .
Scornicistii din tzara Scornicestilor vor scorni un Scornicit .
Crestinii au fost primii comunisti
http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_communism
@nimeni –
@ferician – adica nu mai trebuie sa ne temem de un partid sclerozat iremediabil ce traieste numai in lumea lui trecuta…
dragos c’s last blog post -> Adevărul nu e dincolo de noi
@nimeni… o spun inca o data: Alexandr Soljenitin – crestin adevarat.. nu pentru ca as impartasi vederile lui ultra-ortodoxe, nu pentru ca m-ar gadila pan-slavismul sau nationalism, si nu pentru ca m-ar seduce antisemitismul sau – dar pentru curajul de a-ti asuma deschis o tinuta crestina in vremuri in care si patriarhul rus se temea sa-si marturiseasca cu glas tare credinta (anii 60-70 ai sec. XX, in plin Hrusciovism – pentru a intelege exotismul si eroismul asumarii unei pozitii ultra-ortodoxe tre sa iei in calcul atat afirmatiile lui Hrusciov ca va eradica pana in 1980 ortodoxia rusa si va arata atunci la televizor ultimul preot) si pentru a fi consecvent acestui angajament religios…
vitalie’s last blog post -> filosofia cu copiii
u got mail.
sa intelegem ca PC are nevoie de legitimatii BOR? io le-as propune s-o dea pe shinto, comunistii, e mai usor de sfintit satrapul. cum ar veni… sutarin no kami. hai ca nu suna rau.
P.S.
da’ ce ziceti de sfintirea bagabontului de Stefan?
mulliganoglu’s last blog post -> sa punem liniuta. intru mai marea glorie a Marelui Mateiu
De ce nu? Che deja e un sfant.
dadatroll’s last blog post -> Un nou scandal in blogosfera romaneasca!!!
pai istoria e subiectiva. si, in consecinta, pe alocuri, romantata. si biblia, de buna seama, la fel.
De ce sa NU îndoctrinezi copiii
“Creştinismul e acceptabil în viaţa privată a adulţilor cu consimţământ, dar nu trebuie predat copiilor tineri.”
Francis Crick, descoperitorul ADN.
În marea majoritate a cazurilor oamenii nu-şi aleg religia ci o urmează pe cea primită în familie. Un sondaj realizat printre intelectualii şi oamenii de ştiinţă credincioşi a arătat că 90% dintre ei primiseră o educaţie religioasă în copilărie.
Pentru unii această educaţie primită timpuriu exclude orice schimbare ulterioară, orice simţ critic vizavi de credinţe. Puterea educaţiei religioase a fost demonstrată chiar de savanţii religioşi. În cartea “Psihologie religioasă”, Antoine Vergote, profesor la o universitate catolică explică motivaţiile psihologice ale credinţei şi influenţa mediului cultural şi familial. Acesta recunoaşte că în absenţa educaţiei religioase, credinţa nu mai apare! Mai spune el că “disponibilitatea religioasă a copilului ia formă doar cu condiţia să fie impusă cât mai timpuriu. Gesturile şi limbajul religios al părinţilor, celebrarea sărbătorilor religioase marchează ireversibil amintirile din copilăria adulţilor şi determină sentimentul de apartenenţă religioasă.”
Dumnezeu trebuie prezentat mai întâi ca “protector”, ca “tată iubitor” iar apoi trebuie să devină o prezenţă “autentică”, iar credinţa trebuie să fie “o pasiune, o suferinţă acceptată”, ne mai arată dânsul.
Creierul copilului e ca o foaie albă iar educaţia religioasă precoce, bazată pe afectiv (pentru că e fondată pe exemplu şi pe încrederea în părinţi) lasă urme în “creierul afectiv”.
Nu din întâmplare în lăcaşurile de cult au existat întotdeauna “excitanţi” ai celor 5 simţuri: mirosuri de tămâie, decor, orgă, cântece sau rugăciuni ritmate, pâine înmuiată în vin, atingerea pe frunte, sărutul icoanelor etc. Toate aceste mesaje senzoriale se transmit hipotalamusului şi de acolo ajung în cortex. Aceste urme ale educaţiei religioase vor împiedica mai târziu apariţia spiritului critic, a libertăţii de gândire şi de alegere ale propriilor convingeri.
Psihologii spun că spiritul critic apare în adolescenţă, undeva între 15 şi 18 ani. Copiilor din familiile de credincioşi li se vorbeşte însă foarte devreme despre Dumnezeu, sfinţi şi profeţi pe care sunt învăţaţi că trebuie să-i iubească. Sunt învăţaţi de asemenea că rugăciunea de seară e o necesitate la fel ca spălatul pe dinţi. Copilul îşi va însoţi părinţii la biserică unde i se va spune că e în vizită la “Dumnezeu acasă”.
Pentru un copil la vârste mici tot ceea ce îi spun părinţii e literă de lege. Va crede automat că toate aceste povestiri sunt adevărate şi va fi fermecat de această lume magică aşa cum e fermecat de lumea poveştilor. Nimeni nu se va îndura să îi spună că aceste personaje nu sunt reale şi că lumea nu a fost creată în 6 zile.
Mai târziu, pe la 10-12 ani, copii încep să discearnă fantasticul din poveşti, remarcă analogia pildelor religioase cu basmele (pe acestea din urmă însă toţi părinţii au grijă să le prezinte drept ‘fantezii’ de teamă să nu cumva să creadă în ’supranatural’!). Tot atunci apar şi îndoielile legate de anumite teme despre care învăţa şi la şcoală: creaţia pământului în 6 zile, geneza, adam şi eva, etc. Dincolo de aceste îndoieli îi rămân însă în minte scenele umane, cele cele apropiate vieţii de zi cu zi şi care fac apel la sentimente.
Dacă e sentimental (şi majoritatea suntem astfel la vârsta asta) nu va putea să nu fie impresionat de cel despre care i s-a spus din fragedă copilărie că s-a sacrificat pentru noi, ne iubeşte, a suferit pentru păcatele noastre, etc. Latura asta sentimentală de care sunt impregnate legendele religioase rămâne în subconştient şi va face dificilă alegerea raţionalului, va anihila acţiunea spiritului critic care, aşa cum am spus, apare doar la adolescenţă. Aşa se explică şi de ce puţini sunt cei care îşi schimbă religia moştenită din familie.
Psihologii spun că cei care scapă îndoctrinării religioase până la vârsta de 15 ani au mult mai puţine şanse să creadă mai târziu în supranatural. Mai mult, ei nu vor putea înţelege cum de ceilalţi, la fel de inteligenţi ca şi ei, s-au lăsat amăgiţi de asemenea fantezii.
Dacă însă spiritul critic apare prea târziu, ideile sunt deja înrădăcinate şi, la 18 ani, tânărul va considera că oricine nu-i împărtăşeşte ideile face o mare greşeală. După aceea orizontul i se va închide inexorabil, va citi numai operele care îi confirmă ideile îmbogăţind arsenalul de argumente favorabile. Se va adânci în fiecare zi, din ce în ce mai mult în propriile convingeri. Omul se instalează în propriile credinţe: e o consecinţă a funcţionării spiritului şi a influenţei sentimentelor asupra raţiunii.
Ideal ar fi ca o convingere să fie fructul unei gândiri personale, plecând de la opţiuni diferite şi nu acela al tradiţiei culturale, a facilităţii şi a conformismului.
De aceea copiilor ar trebui să li se spună că Dumnezeu e o ipoteză emisă de mintea umană pe de o parte pentru a ‘explica’ tot ceea ce nu a reuşit cunoaşterea ştiinţifică a unei epoci şi pentru a calma angoasele legate de moarte. Ca pentru orice altă ipoteză există o oarecare probabilitate ca aceasta să fie adevărată însă şansele sunt extrem de mici. Probabilitatea ca Mickey Mouse să existe e mult mare decât cea a unei entităţi atotputernice care ar fi creat Universul, pentru simplul fapt că Mickey nu este o fiinţă atât de complexă, nu necesită atât de multe puteri supranaturale, nici nu presupune atât de multe încălcări ale legilor fizicii.
Sau altfel spus, avem mult mai multe şanse să aflăm că am câştigat la loto în momentul în care suntem muşcaţi de un rechin care la rândul lui tocmai e trăznit de un fulger decât să aflăm că există Dumnezeu.
Un copil ar trebui să mai ştie că unul din cele mai inteligente răspunsuri ale unei fiinţe umane este: Nu ştiu. Nu ştiu să răspund la unele întrebări, nu ştiu dacă Dumnezeu există, nu ştiu cum a apărut Universul, nu ştiu ce se întâmplă după moarte. Însă în aşteptarea acestor răspunsuri prefer să tac şi să caut explicaţii raţionale. Nu mă grăbesc să cred ce spun unii sau alţii doar pentru că poartă barbă sau coif auriu sau cruce la gât.
http://alexandra1305.blogspot.com/2008/08/de-ce-sa-nu-indoctrinezi-copiii.html
http://the-lucifer-principle.blogspot.com/2008/08/de-ce-sa-nu-indoctrinezi-copiii.html