Am fost într-un loc care nu te lasă să te plictiseşti, aşa că nu am simţit nevoia să intru într-un Internet Cafe. Realitatea reală îmi oferea deja prea mult şi ar fi fost culmea să mai caut suplimente în cea virtuală.
În seara asta plec în concediu, în străinătate, aşa că voi face o mică pauză cu scrisul pe blog. Aş fi putut să-mi iau laptopul cu mine – dar ce concediu ar mai fi fost ăsta? Simt nevoia să nu mă mai gîndesc la nimic, să nu mai am nici o grijă, să nu mai deschid e-mail-ul şi telefonul.
Aşa că ne auzim peste aproximativ o săptămînă, cînd voi reveni în România. Sau poate mai repede, dacă mă voi plictisi de atîta linişte şi nu mă voi putea abţine să intru într-un Internet-cafe.
Astăzi e “Ziua forţelor terestre” (Sf. Gheorghe) şi nişte oameni în uniformă au găsit de cuviinţă să se joace de-a războiul în plin centrul Bucureştiului (în fine, ei numesc asta “demonstraţie” sau “spectacol”). Aşa că, din garsoniera mea, aud acum răpăituri de armă automată. Am mai auzit aşa ceva în Bucureşti în timpul Revoluţiei.
Ei zic că sărbătoresc, iar la televizor reportera Mirela Voicu vorbeşte despre “un spectacol frumos”.
Ce poate fi frumos şi sărbătoresc într-o joacă cu lucruri făcute să ucidă?
Andrei Pleşu are, după cum probabil ştiţi, o rubrică în noua formulă a “Adevărului literar şi artistic” (de fapt, nu mai e nouă, pentru că a fost lansată în ianuarie). M-am socotit norocos că a acceptat invitaţia să ţină această rubrică (”Telecomanda lui Pleşu”), pentru că scrisul lui este cu adevărat sclipitor. Pentru mine e o plăcere de fiecare dată să citesc un text semnat de el.
Iată însă că nu toată lumea gîndeşte ca mine. În coada articolelor lui postate pe site-ul “Adevărului”, se strînge de fiecare dată o liotă de comentatori gălăgioşi şi cu chef de arţag, care, sub adăpostul anonimatului şi de cele mai multe ori cu intervenţii agramate, îl bălăcăresc în toate felurile. Probabil, au voluptatea că, astfel, pot să-şi verse lăturile în capul unui om care-i depăşeşte cu mult şi cu care nu ar avea şansa să schimbe nici măcar un cuvînt. Cînd vezi cum un ins care, deşi nu ştie să facă bine acordul între subiect şi predicat, îl ia cu “ascultă, bă, nea Pleşule!”, nici nu ştii ce reacţie să ai. Să te amuzi de absurdul situaţiei sau să laşi totul baltă. Te şi întrebi: ăsta să fie oare publicul pentru care scriu?
(Hai să reluam discuţia într-un loc mai uscat şi mai curat.)
Daca nea Gheorghe are amantă – asta-i treaba lui (şi, eventual, a nevestei lui).
Dacă un lider politic are amantă, se schimbă situaţia şi acest lucru este fără discuţie de interes public. Şi nu e vorba aici de morală. Morala e ceva destul de relativ şi, oricum, politica e a-morală (cînd nu e de-a dreptul imorală).
“Am reacţionat întotdeauna negativ faţă de cei care, cu nasurile lor mucoase şi fanteziile erotice, se implică în viaţa altora”, a spus Putin, referindu-se la faptul că a apărut în presă că ar fi divorţat şi că se va căsători în vară cu gimnasta Alina Kabaieva. (Iată că nu numai al nostru are exprimări colorate…)
Rezultatul enervării prezidenţiale: publicaţia tabloidă Moskovski Korrespondent, cea în care a apărut articolul incriminat, şi-a încetat subit apariţia. La fel, site-ul ziarului a fost închis.
The Economist ne dă o veste bună: în anul 2020, România ar putea depăşi din punct de vedere economic Italia. (”Atunci vor veni italienii la noi să întindă mîna” – ne bucurăm noi…)
Scarlett Johansson apare pe coperta revistei Marie Claire, ediția românească, un pic mai drăguţă decît de obicei (au avut grijă baieţii de la metrou de asta).