Aug 22 2007
Bucureşti, oras isteric
Praf, trafic infernal, cozi lungi de maşini stînd la stop sau înaintînd cu viteza melcului, intersecţii blocate, maşini parcate pe trotuar, spre exasperarea pietonilor, sau pe carosabil, să îngreuneze şi mai mult traficul, îngrămădeală, claxoane, nervi, înjurături – iata poza cotidiană a vieţii de pe străzile Capitalei. Ne-am obişnuit cu ea şi am ajuns s-o acceptăm, ca pe un dat al destinului. Asta e, nu avem ce face! – ne spunem ridicînd din umeri. Sînt prea multe maşini pentru străzile pe care le avem, prea puţine spaţii de parcare, prea proastă infrastructura. Capitala însăşi e pusă pe un loc nefericit, într-o zonă de cîmpie nisipoasă, stabilită aici de turci pentru a ne putea controla mai uşor. Sîntem, prin urmare, de fiecare dată cînd asudăm în trafic şi ne umplem de nervi, victime ale istoriei şi ale destinului nefast al naţiei. Nu noi sîntem de vină pentru situaţia în care ne aflăm, ci – ca întotdeauna – alţii.
Asa să fie, oare?
Ţine de soarta implacabilă faptul că, de exemplu, atunci cînd văd că nu se poate trece, există destui şoferi care intră în intersecţie şi o blochează? Că unii se opresc unde le vine, pe carosabil, şi, dacă pun avariile, cred că au rezolvat totul? Că, dacă nu ai plecat de la stop exact în secunda în care se face verde, auzi claxoane disperate din spate? Că unii conduc ca nebunii şi-ţi taie faţa fără nici o remuşcare? Că, în nebunia generală, se găsesc întotdeauna unii mai cu moţ? Sau că, atunci cînd eşti pieton şi mergi pe trotuar, te trezeşti că dau unii grăbiţi peste tine, de parcă ai fi invizibil? Că, trăgînd linie şi adunînd, nimănui nu-i pasă de celălalt în oraşul ăsta?
În ţările civilizate ale Europei am văzut cum şi acolo se înîmplă ca oamenii să se şteargă unii de alţii, din greşeală, cînd merg pe trotuar. Aici, urmarea firească a unei asemenea întîmplări sînt privirile ostile şi înjurăturile. Acolo, oamenii îşi zîmbesc unii altora. (Pare incredibil, nu?). În aceste mici gesturi stă diferenţa dintre „noi“ şi „ei“. Iar distanţa e ca de la cer la pamînt.
Pînă la urmă, problema nu e cu Bucureştiul, cu istoria nedreaptă sau cu destinul, ci cu noi înşine, capitalul uman al Capitalei. Nimeni altcineva nu e vinovat pentru mitocănia noastră.
Cu toate că textul de mai sus a mai fost publicat, acum ceva vreme, am preferat să încep cu el povestea pe acest blog pentru că defineşte foarte bine problema despre care vorbim: deşi deseori considerăm că lucrurile care ne deranjează ţin de destin, de forţele naturii sau de nu ştiu ce altă chestie care ne depăşeşte, cele mai multe dintre ele sînt opera noastră şi a semenilor noştri. Lucrurile făcute să ne enerveze sînt de fapt “făcute de mîna omului”.
Possibly Related Posts:
- Filme cu proşti
- Frumuseţile patriei (2)
- Din “salbaticie”
- O mărturie despre Crucea de Piatră
- Rezultat previzibil
Ceea ce spui tu e adevarat insa chiar crezi ca sunt toti asa? Daca ar fi toti, ar fi mai usor sa plecam din tara decat sa incercam sa ii schimbam. In plus, in general, cand toata lumea din jurul nostru e nebuna, nu ar trebui sa luam macar in calcul ideea ca problema s-ar putea sa fie a noastra?
Repet intrebarea: chiar or fi toti asa?
Cu siguranta nu sint toti asa – si orice generalizare mi se pare o prostie, pentru ca nu face decit sa reduca realitatea (diversa, precum o stim) la o anumita schema.
Nobody is perfect. Dar cel putin fac eforturi sa ma indrept.
Pe de alta parte, nu exclud posibilitatea ca si eu insumi sa fiu gresit. Sau “asa”, ca cei pe care-i arat cu degetul. Cel putin din cind in cind.
(Si, ca veni vorba de enervari, sint destule lucruri care ma enerveaza la propria mea persoana. Le voi zice cu timpul si pe astea – in masura in care intereseaza pe cineva.)
Eu chiar insist sa o faci
O s-o fac. Asa cum nu ma menajez deloc in cartile mele, n-o sa ma menajez nici de data asta.
Cezar, eu citesc pentru prima data postul asta! Raman uimita de coincidenta gandurilor si de singurul comentariu la el. Ca sa vezi ce mult le-a placut oamenilor ce au auzit! Sau poate fiindca era blogul la inceput… insa acum incep sa te cred si mai tare…
eu zic sa repui pe rol chestiunea… ca poate oamenii care azi te citesc doar si te aproba in sinea lor sau cei care si comenteaza cu sarg au uitat/ uita sau nu iau deloc in seama ca mare parte din originea lucrurilor facute sa ne enerveze provine din noi insine.
eu as merge mai departe si as zice ca mare parte din originea lucrurilor facute sa ne retardeze si chiar retrogradeze provine din noi insine.
Daca ii determini pe oameni sa se introspecteze si sa isi schimbe comportamentul (auto)distructiv in exact opusul lui – asta da reusita literara! Asta e si visul meu… macar o farma de-as realiza…
Si spre deosebire de Andrei eu nu cred ca self-improvementul e calea… dar Andrei mai are timp sa depaseasca fascinatia pentru cartile astea… oricum el a obtinut rezultate notabile si, daca zice el ca de la self-improvement i se trage, eu il cred pe cuvant, am toata admiratia pentru ce face… of course, putin self-improvement ptr fiecare din noi nu strica… dar nici nu ajunge…
scriitor-in-devenire’s last blog post -> S-a spart gasca! – gargare orgasmice pe tembeliziuni
@ scriitor-in-devenire: (Acesta a fost, practic, primul post al blogului, dupa un mesaj de tip “Hello!”.)
Una e ce faci in presa si pe blog (din punctul de vedere al demersului educativ – sa-l numim asa) si cu totul alta e ce faci in literatura. Nu cred ca literatura trebuie sa-si propuna sa educe, sa moralizeze. Si stii prea bine ca nu spun deloc un lucru nou – asta e o discutie foarte veche.
Eu am cam lipsit la discutiile despre literatura… sorry.
Dar o sa ma pun la curent…
Vrei o leapsa? Sau astea in blogosfera ti se trosnesc asa, vrei -nu vrei?!
Dau cu copy si paste si mai mult stii unde gasesti:
In opinia mea, literatura nu educatie civica sau catehizare poate sau trebuie sa faca, ci sa dea omului imbold, aspiratie, dorinta sa se schimbe singur spre mai bine… sunt de acord ca scriitorii nu sunt chemati sa educe, sa moralizeze societatea… dar prin scrierile lor ii pot da aspiratia necesara, tensiunea launtrica ca aceasta sa isi doreasca sa se moralizeze singura, atat ca societate in ansamblu, cat si ca individ in parte.
Nu rolul de a diagnostica, trata sau exciza tarele societatii si ale individului poate sa si-l asume scriitorul, ci acela de a da individului imboldul spre introspectie, a ii starni setea de obiectivare, de echilibru, de progres moral. E o diferenta. Si e de discutat despre mijloacele literaturii de a face asta fara sa dea in manipulare.
Cartile pot electriza, pot genera acele fronturi de idei clare, de aspiratii comune care sa germineze in constiinta colectiva o maduva sanatoasa pentru rectitudinea coloanei vertebrale a unei intregi natii sau chiar a intregii umanitati. ”
Ha! cam inflacarat, nu? Deh… fetele astea! Pe care le preocupa rectitudinea umanitatii! Ni la ele ce rectitudini le framanta
scriitor-in-devenire’s last blog post -> Care este rostul literaturii azi?!
adica literatura de partid?
@ v
)
poate fi si de partid si anti-partid si apartinica si pro- ce vrei tu….
(mai putin pro tV, pro cinema si pro democratia –
important e sa il incite pe om la o relationare onesta, constructiva cu sine si cu semenii lui… sa il indemne de pilda sa fie mai putin isteric, mai putin plimbator de hartii, sa aiba respect fata de spatiul privat al aproapelui sau de spatiul comun si multe altele…
o fi literatura constructiva …. ptiu! dar prea aproape de constructiv este constructivism/ constructivist care s-a adjudecat ptr ceva dupa primul razboi mondial si era asociat cu tehnica, cu geometria, cu rigoarea… nemtzareala! Bleah! poate tre sa gasim altceva s-o poreclim….
vrei si tu o leapsa?! eu trosnesc cu lepse numa daca lepsuitu vrea…
scriitor-in-devenire’s last blog post -> Care este rostul literaturii azi?!
(mie doar mi-a sunat un clopotel afon cind am citit alea cu germinatul de maduva sanatoasa in constiinta colectiva si cu rectitudinea coloanei vertebrale a unei intregi natii… adica io credeam ca era vorba de literatura beletristica, si cind colo…)
io adica_credeam ca literatura e buna sa ma faca sa simt si sa gindesc, nu sa-mi si spuna ce anume tre’ sa simt si sa gindesc.
v’s last blog post -> Floregano!
@ V
haide dom-le ca de beletristica e vorba!
pai si eu ziceam exact acelasi lucru , ba chiar cand am scris “sa il indemne pe om sa…” ma gandeam sa reformulez “sa il ispiteasca pe om sa… / sa il tenteze pe om sa…”
exact asta ziceam si eu… literatura buna nu face educatie, ci il pune pe om pe ganduri, il tenteaza sa se schimbe singur, ii atinge resorturi intime… dar nu cu bata! nu cu discurs pedagogic/ demagogic isteric….
m-am luat singura la misto chiar sub germinarea maduvei sanatoase pentru rectitudinea coloanei vertebrale a intregii natii …
Si mie mi-a sunat a discurs tovarasesc, dar n-am gasit alta rima. (:
Cum sa spun ca literatura trebuie sa tenteze constiinta colectiva astfel incat aceasta sa se schimbe din propria ei initiativa?!… fiindca asa cum exista un resort intim al constiintei tale care e atins de literatura buna, exista si unul al constiintei colective….pentru atingerea caruia, poate trebuie o literatura si mai buna…
O sa fac un titlu de post ” o literatura mai cu motz”
e ceva care si mie mi-a venit greu de pus in cuvinte mai simple, intr-adevar…. nu mi-a placut ce a iesit , dar ma manca sub limba sa ii dau o replica lui Cezar.
scriitor-in-devenire’s last blog post -> Care este rostul literaturii azi?!
pai, nu, stai, ca io nu cu discursul aveam o problema, io cu ideea lui… adica aia cu literatura care trebuie sa tenteze constiinta colectiva… no, acum eu vad literatura beletristica_ca pe viata lui pi, ca pe-o calatorie pe ocean intr-o barcuta solitara, nici vorba de vreo coloana vertebrala a intregii natii sau macar a comitetului de bloc. si poate pentru ca nu-mi place ginditul de masa, desi nu-i exclus sa nu fi inteles exact la ce anume te referi tu.
hm, poate chiar nu inteleg. ce-i cu intreaga natie, in contextul asta? ce anume trebuie sa gindesc eu la unison cu ailalti care alcatuiesc natia romana numai fiindca alcatuim impreuna natia romana? si cum se leaga asta de beletristica? chiar nu pricep, nu te supara.
(mie, drept sa-ti spun, gindirile de grup mi se par oricum cam periculoase.)
v’s last blog post -> Floregano!
[err... cred ca tre' sa rectific: pina la gindirile de grup, indemnurile la gindit in grup imi stirnesc niste fiori de respingere. pentru ca am observat ca 'natiunea' tinde sa gindeasca nasol despre indivizii ei, cu deosebire despre aia care n-au chef/dorinta/putirinta sa gindeasca precum ea. si-atunci, ceea ce natiunea poate considera ca fiind 'verticalitate' si 'moralitate' e drumul spre iad cu pavajul cel mai simetric posibil.]
v’s last blog post -> Floregano!
Da, e clar. Imi dau seama ce confuzie ti-am produs si o sa ma stradui sa rectific mintenas pana nu o mai produc si la altii.
Deci… uite un exemplu in care gandirea “colectiva” nu strica…
cand pe vecinul de la doi il mardesc doi mafioti sub ochii tai si a alti 6 vecini de-ai lui si nici unul nu se gandeste sa strige: Ia stati, ba!
Te asigur ca prinde extrem de bine un front de aspiratii comune!
Si nu duce spre iad! Duce spre iad ala al gandirii individuale si -iste care iti sopteste sa iti vezi de treaba ta, nu de aia a lu vecinu’ care te asurzeste cu manele in fiecare zi.
Si cand te vor mardi pe tine doi pungasi locali in scara blocului tau, sunt sigur ca iti vei dori ca macar vecinu de vizavi sa aiba ceva maduva si rectitudinea coloanei vertebrala aferente sa iasa in apararea ta…. chiar daca nu il poti suferi ca e un corporatist infatuat care citeste niste autori care tie nu iti spun nimic.
Astea sunt exemple in tuse groase… dar cand indivizii care formeaza societatea gandesc si se comporta asa in mii si mii de alte manifestari… daca literatura ii poate tenta sa isi schimbe gandirea ma gandeam ca e o incercare care ar merita facuta… in beneficiul tuturor si nu ar duce la standardizarea gandirii tale sau a vecinilor tai…. una e spiritul gregar si alta e solidaritatea. Poti sa fi chiar si un solitar solidar cu un altul, cu vecinii de bloc, sau cu intreaga ta natie.
Si sa stii ca nu ma supar asa usor…. decat dupa cafteli repetate si clar rauvoitoare… ceea ce n-a fost cazul
scriitor-in-devenire’s last blog post -> Care este rostul literaturii azi?!
Pentru a nu stiu cita oara imi zic ca Vidal trebuie sa fie alter-egoul meu sau ceva de genul acesta, ca prea gindeste ca mine.
Pe mine ma doare undeva de mase, iar poporul este un animal cu care nu vreau sa am de-a face.
Pe de alta parte, coeziunea unei comunitati nu se realizeaza prin intermediul literaturii. E adevarat, se fac fan cluburi in jurul unei carti-cult, cum e Harry Potter de exemplu, dar nu cred ca la astfel de coeziune te referi.
Spiritul comunitar apare in alte circumstante. De exemplu, apare acolo unde exista o morala protestanta. Sau unde este indus in rindul populatiei un ţel naţional (fals şi manipulatoriu, ca orice astfel de “ideal” naţional). Sau unde s-a creat in popor sentimentul de cetate asediata. Etc.
Literatura adevarata n-ar trebui sa se ocupe cu nici una din chestiile de mai sus. Cea care se ocupa nu este literatura adevarata.
Simona, eu cred ca tu prin literatura intelegi ideologie dar ii spui literatura. In alta ordine de idei, cred ca respectul fata de alti bloggeri se manifesta prin interventii scurte si concise. Eu te-am rugat (pe blogul tau) sa-mi spui ceva pentru care nu-ti sunt necesare mai mult de doua fraze. Sper sa nu fie trei pagini.
isuciu’s last blog post -> MAESTRUL DIN PETERSBURG de J.M. Coetzee
@ Cezar
of, Cezar…. trebuie sa fii crud ca sa fii bun. Isn’t it?
Eu zic ca si viziunea ta e o meteahna a societatii si nu numai a societatii romanesti.
In fine, ptr segmentul asta -romanime- cred eu ca ma pricep sa fac ceva… mai bine decat pentru francezi sau nemti sau africani…
Dar intr-adevar – cum zici – coeziunea o poate crea si o criza sau morala protestanta.
Dar morala protestanta nu va face paduchi la noi si o criza ne-ar putea termina de tot ca popor…sau comunitate cum vrei sa ii zici.
Un tel national fals si manipulatoriu e gretos si periculos. Tocmai spuneam ca trebuie avut in vedere ca literatura NU trebuie sa ajunga mijloc de manipulare…
eu afirm ca pentru poporul roman lipsa de solidaritate e una din cele mai periculoase metehne care apasa asupra lui si asupra oricarei posibilitati de progres moral si ii incetineste chiar progresul material teribil. Romania se construieste cu doua maini stangi.
Este bine ca invatam sa fim mai putin balcanici si sa ne concetram mai mult pe treaba personala si efecturarea ei, fara sa ne mai inghesuim unul in sufletul celuilalt sau sa ne bagam unul in treaba altuia de-a imboulea, dar de aici pana a ne baga piciorul in celalalt e cale. Si poporul a luat-o de mult pe ea.
Acuma daca tu crezi ca daca cineva scrie pe tema asta si nu face literatura serioasa iti respect opinia, dar nu sunt de acord cu ea…
Romanul ca individ in sine, cu atat mai mult daca in vreun fel sau altul apartine unei elite (please, do not protest!) face greseala – in umila mea opinie – sa creada ca el e cineva si poporul altcineva.
Nu spun ca exista coincidenta absoluta intre cele doua entitati, ci doar ca fiecare roman caruia nu ii pasa de poporul sau il formeaza in rand cu altii care au o filosofie nu foarte diferita….
Chiar si brutei care tipa ca face parte din masa polulara, din poporul oprimat, trantind cate o flegma de sictir existential din doi in doi metri si dand cu deste unsuroase Florin Salam la maxim nu ii pasa decat de ea si eventual de cei din cortul sau. Si de la cel mai noble man pana la ultima bruta cam tuturora ni se rupe…
Si daca nimanui nu ii pasa de coeziunea comunitatii, de justetea relatiilor dintre indivizi…si nici nu se simte indemnat, tentat de nimic tentant sa mediteze asupra lor, poti sa mai spui ca o sa supravietuim si asa?! O sa vietuim poate, o sa viermuim ca un popor mic de mici, dar nu vad unde mama lui mai e progresul…si unde mai e umanismul prin prisma caruia se formeaza un scriitor – cel putin teoretic, ca punct de plecare, ca fundament, indiferent de ce curent este captat el ulterior.
(Evident ca nu la harry-potterisme si coeziuni fan-club ma refeream si imi cer scuze ca nu pot sa am interventii scurte si concise ca sa imi manifest pe deplin reverenta fata de tine. Promit sa nu recidivez des. Ave!)
@ isuciu.
Dar tu ce intelegi prin ideologie? Ca sa iti spun si eu daca inteleg acelasi lucru prin literatura. Nu te supara, dar nu cred ca e cazul sa imi faci morala in numele lui Cezar.
Si nu citesc cu indarjire vreun autor anume, mi-au placut mai mult Bellow, Bruckner, Pappini, Ibsen (deh, femeia barbata din mine) ,
Steinhardt, Plesu… acum citesc Ilnis si Boia cu viu interes… dar nu inteleg la ce iti foloseste sa stii chestiile astea…. am sentimentul ca sunt pusa sa fac o legitimare cu lecturile – asta dintr-un complex de inferioritate probabil- ca sunt intotdeauna umilita de cat au citit altii…. pai cum sa mai am timp sa citesc daca vreau sa ma fac scriitor?!
scriitor-in-devenire’s last blog post -> Care este rostul literaturii azi?!
scriitor-in-devenire:
Ideologia este un sistem de idei, de noţiuni, de teorii, de concepţii politice, morale, juridice etc., care reflectă într-o formă generalizată, interesele unei clase sau ale unei categorii sociale determinate de condiţiile istorice obiective ale existenţei. Literatura este altceva. Este arta. Are alte mijloace de exprimare. Foloseste imagini expresive. Arta este viziunea unui singur om asupra lumii. Nu iti fac morala – daca asta-i inteles. Eu termin aici discutia cu tine de pe blogul lui Cezar – daca vrei continuam in alta parte.
isuciu’s last blog post -> MAESTRUL DIN PETERSBURG de J.M. Coetzee
@scriitor in devenire: uite, sa-ti zic mai pe sleau cum vad eu problema.
- textul 1: personajul x, femeie, e incoltit in scara blocului de doi insi cu cite un cutit per cap de vita furajata. personajul y, vecinul din cealalta parte a liftului, indragostit in taina de personajul x, aude balamucul de pe hol si scoate capul pe usa. isi vede iubirea secreta incoltita de cutitari si da iama afara, descult si imbracat doar in spilhozeni, cafteste infractorii cu pumnii goi, matura cu ei scara blocului, le umfla botul si ii cara in spinare pe amindoi la cea mai apropiata sectie de politie. aplauze, pupaturi si diploma.
- textul 2: personajul x, femeie, e incoltit in scara blocului de doi insi cu cite un cutit per cap de vita furajata. personajul y, vecinul din cealalta parte a liftului, indragostit in taina de personajul x, aude balamucul de pe hol si scoate capul pe usa. isi vede iubirea secreta incoltita de cutitari, da sa iasa in ajutorul ei, inima ii bate in piept sa-l sparga, ezita, se intoarce in casa, se intoarce la usa, in cele din urma inchide usa usor, sa nu fie auzit, incuie, pune lantul si se duce in sufragerie sa sune la politie. intre timp cutitarii ii fac felul iubirii platonice, iar personajul y va pendula pret de douazeci de pagini ulterioare intre remuscari si autoimbarbatari, sfirsind prin a-i face ochi dulci sectoristei. sincer sau din interes pentru propria-i siguranta, nu se stie inca.
io, sincer vorbind, ca literatura prefer textul doi. ca film din seria superman prefer textul 1. daca textul 1 se impaneaza si cu oleaca de tehnici de autoaparare, se poate folosi pe post de text de popularizare a stiintei.
si eu prefer de departe textul 2 ca literatura. Dar i-as da o sansa de reabilitare vecinului la urmatoarea lui iubire secreta.
Sau macar as lasa sa mijeasca in constiinta lui (reprezentativa ptr cea colectiva) oleaca de lichid seminal de superman solidar cu nevoiasii.
Poate l-as plasa macar intr-o stiuatie conflictuala intr-o piata, cand o babuta e pe cale sa fie jecmanita de niste pustani si dupa indelungi sfasieri interne daca sa traga doi pumni in cap derbedeilor, expunandu-se riscului de a fi trecut pe lista neagra a marelui sef-supraveghetor din umbra al operatiei de insusire ilicita a ramasitelor din portofelul pensionarei or sa alerge la politia pietei unde s-ar putea expune riscului de a da peste un colaborator nestiut de nimeni al sefului pickpocketerilor de cartier, ar decide in cel din urma sa se interpuna vijelios intre golanasi si babuta adresandu-i-se calduros cu cea mai barbatoasa voce a lui: “AAaa, matusa Tamara, ce mai faci?! – Da-mi voie sa te ajut cu rosiile! hai ca te ajut eu sa duci cumparaturile acasa…” si, multumit ca derbedei s-au facut nevazuti, i-ar explica tremurand nervos babutei perplexe interventia.
scriitor-in-devenire’s last blog post -> Care este rostul literaturii azi?!
Foarte pertinent postul. De fiecare data cand ajung prin Bucuresti (ultima oara a fost pe baza de Metallica) ma simt ca pestele pe uscat. E de tot rahatu. Sa stea acolo cui ii place. Eu raman in ‘provincie’…